Primăria Municipiului Piteşti desfăşoară în perioada următoare o campanie de informare şi conștientizare, cu privire la efectele negative produse de buruiana ambrozia asupra sănătăţii oamenilor.

În vederea susţinerii demersurilor de combatere a buruienii ambrozia, structura specializată a primăriei, împreună cu Poliţia Locală, a efectuat acţiuni de verificare şi control asupra terenurilor de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Piteşti, urmărindu-se identificarea proprietarilor şi centralizarea zonelor afectate. Având în vedere condiţiile meteorologice din această perioadă, constând în ploi şi temperaturi nefavorabile creşterii şi dezvoltării plantei, nu s-au identificat zone infestate, verificările urmând să se reia şi în perioada imediat următoare.

Reamintim cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr.62/2018, cu modificările și completările ulterioare, privind combaterea buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, toți proprietarii, deținătorii de terenuri și beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, să desfăşoare lucrări pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia, prin:

  • cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată;
  • distrugerea cu unelte agricole;
  • smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate;
  • efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole;
  • erbicidarea.

Acţiunile de informare, verificare, constatare şi sancţionare se aplică anual în scopul diminuării ariei de răspândire invazivă, acţionându-se până la data de 31 octombrie a fiecărui an.

Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv între 10.000 și 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Informații utile: www.madr.ro, www.ms.ro, www.mmediu.ro.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.