După munca de peste an, gospodarii își culeg roadele… Și vin cu ele la Muzeul Golești. Consiliul Județean Argeș organizează, în perioada 30 septembrie-2 octombrie 2022, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale în Argeș “ROD CU SPOR”.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 30 septembrie, ora 13.00, la Muzeul Golești. Târgul, aflat la prima ediție, își propune să încurajeze consumul produselor românești mijlocind întâlnirea dintre producători și consumatori, dar și să promoveze produselor românești, tradițiile și obiceiurilor noastre.
Peste 60 de producători din Argeș și din județele învecinate vin cu cele mai bune produse din carne, cu lactate, fructe și legume. Aceștia vor aduce, spre vânzare, fructe și legume de sezon, conserve de toamnă – murături, zacuscă și dulceață, preparate din carne, lactate și brânzeturi, produse de panificație și patiserie, produse apicole, must și vin.
De asemenea, vizitatorii vor putea întâlni la târg meșteri populari care vor realiza ateliere demonstrative de țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă/lemn și cărora le vor putea cumpăra produsele autentice românești.
Intrarea este liberă. Un eveniment organizat de Consiliul Județean Argeș, sub egida Comitetului de Masiv al Grupei de Munți Făgăraș!
La acest eveniment avem bucuria de a avea ca parteneri Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeş, Direcţia Agricolă Argeş, APIA Argeş, AFIR Argeş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, instituţiile de cultură Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti şi Centrul Judeţean de Cultură şi Arte Argeş.
Vă așteptăm la Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale în Argeș “ROD CU SPOR”!
Organizatorii
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.