Astăzi, în cel mai frumos peisaj de toamnă ce poate fi văzut în aceste zile, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti s-a deschis Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale „ROD cu SPOR”.
Peste 70 de producători din Argeș și din județele învecinate au venit acolo cu cele mai bune produse din lapte, carne, dar și cu legume și fructe. Meșterii populari expun cele mai autentice și frumoase obiecte.
Ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, a participat la deschiderea oficială și împreună cu președintele Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, au vizitat fiecare stand. Alături le-a fost primarul municipiului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu. Ministrul s-a întreținut cu fiecare producător și le-a cumpărat produsele.
„Felicit din toată inima Consiliul Judeţean Argeş pentru acest târg prin care se sprijină și se promovează producători locali. Îi sfătuiesc pe toți argeșenii să vină să le cumpere produsele! Îi respect foarte mult pe acești oameni, iar respectul mi-l arăt și prin faptul că, întotdeauna, le cumpăr produsele” – Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Alături de sutele de persoane prezente acolo încă din prima zi, la deschidere au participat parlamentari, primari, directori de instituții şi consilieri județeni.
Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale “ROD cu SPOR” este deschis în perioada 30 septembrie-2 octombrie. Intrarea este liberă! Târgul este unul cu vânzare!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.