Condiţii generale de participare la concurs:
a) are cetăţenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris şi vorbit;
c) are vârstă minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice de ocupare a postului:
- studii medii – liceu, cu diplomă de bacalaureat;
- curs operator calculator constituie avantaj;
- vârstă peste 21 de ani;
- experiență în facturare-încasare constituie avantaj;
- aptitudini și deprinderi necesare: de calcul, lucrul practic cu numerar;
- abilități în utilizarea calculatorului (cunoștinte de operare PC);
- cunoștinţe foarte bune în utilizarea programului de calcul tabelar EXCEL;
- persoană organizată, responsabilă și rezistentă la stres;
- persoană cu spirit de observație, atenție distributivă;
- persoană cu abilități de comunicare și lucru în echipă, adaptare dinamică la sarcini de lucru și la situații noi.
Bibliografia:
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităţilor sau instituțiilor publice, modificată prin Legea 54/1994.
- Legea 241/2006.
- Ordin 90/2007.
- Regulamentul operațiunilor de casă aprobat prin Decretul 209/1976.
- Legea 196/2018.
- Legea 51/2006.
- Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile.
Dosarul de concurs:
a) cerere de înscriere la concurs, adresată Directorului General;
b) copia actului de identitate;
c) copia carnetului de muncă și, după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări/calificări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice cerințelor postului;
e) copia după actele de stare civilă (certificat de căsătorie/divorţ, dacă este cazul);
f) adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de unitățile abilitate care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
g) Curriculum Vitae – Model european;
h) certificat de cazier judiciar;
i) declarație pe proprie răspundere a candidatului că este de acord să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor informațiilor cu caracter intern oferite de către unitate pe parcursul derulării procedurilor de angajare;
j) acord pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
Actele prevăzute la lit. b)-d) vor fi prezentate în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Dosarul va fi depus la Biroul Resurse Umane până la data de 08.03.2022 (inclusiv).
Datele de desfășurare ale concursului:
- Data până la care se depun dosarele de concurs: 08.03.2022, ora 15.00.
- Data selecției dosarelor și afişării rezultatului selecţiei: 09.03.2022.
- Proba scrisă – 11.03.2022, ora 10.00, la sediul S.C. AQUATERM AG’98 S.A.
- Interviul – 15.03.2022, ora 10.00, la sediul S.C. AQUATERM AG’98 S.A.
Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0248/721.936
Director general, Claudia Mihăilescu
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.