Edilul-şef Nicolae Langer are motive de mulţumire. Comuna pe care o conduce va beneficia, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, de finanțare pentru trei proiecte foarte importante pentru comunitatea locală. Acestea se referă la reţelele de drumuri şi de canalizare, după cum urmează:
- Modernizare drumuri de interes local în comuna Sălătrucu, județul Argeș, tronson II: suma de 15.000.000 lei.
- Prima înființare rețea publică de apă uzată în comuna Sălătrucu, județul Argeș: suma de 15.450.000 lei.
- Modernizare DJ 703H Sălătrucu-Vâlcea, km 25+151 – km 29+863, L = 4,712 km, suma de 29.321.376,36 lei.
„Sunt investiţii esenţiale pentru localitatea noastră, pe care toată lumea le aşteaptă de ani de zile. Puteţi să vă imaginaţi bucuria noastră, a reprezentanţilor administraţiei publice locale, dar mai ales pe cea a cetăţenilor, care – o parte dintre ei – nu mai sperau să beneficieze, chiar şi în amurgul existenţei, de canalizare. Aşteptăm cu încredere să semnăm contractele la Ministerul Dezvoltării, iar comuna să devină un adevărat şantier!”, ne-a spus primarul Langer.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.