Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  • cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  • obligatoriu curs autorizat fochist, inclusiv autorizaţie ISCIR sau adeverinţă doveditoare;
  • carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • Curriculum Vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Condiții generale de participare la concurs:

  • să aibă cetățenia română, să cunoască limba română-scris și vorbit, să aibă vârsta minimum 18 ani, capacitate deplină de exercițiu, să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru funcția pentru care optează, să îndeplinească nivelul de pregătire solicitat, să nu fi fost condamnat pentru diverse infracțiuni, să nu fie corupt.

Etapele desfășurării concursului:

Dosarele de înscriere se pot depune la sediul Şcolii Gimnaziale „Iordache Păcescu” Coşeşti, județul Argeş.
Data-limită pentru depunerea dosarelor este: 22.05.2023, ora 14.00.
Selecția dosarelor: 23.05.2023.
Proba scrisă: 24.05.2023, ora 12.00.
Proba practică: 25.05.2023, ora 13.00.
Afişarea rezultatelor: 25.05.2023, până la ora 15.00.
Depunerea contestațiilor: 26.05.2023, până la ora 12.00.
Afișarea rezultatelor finale: 29.05.2023, ora 15.00.

Şcoala Gimnazială „Iordache Păcescu” Coşeşti, sat Leiceşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, telefon 0248/230.004, 0783.124.530, e-mail: scoalaleicesti@yahoo.com.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.