Dintre acestea amintim: pregătirea plantelor sensibile la ger, îngropat și tuns trandafirii, transportul resturilor vegetale rezultate din curățirea zonelor verzi, scoaterea florilor anuale care încep să-și piardă rolul decorativ, urmând să începem și curățarea/toaletarea a copacilor de frunze și crengi uscate, pentru a îndeparta riscul bolilor și dăunătorilor.
Toaletarea arborilor se execută în perioada de repaus vegetativ și presupune o intervenție la coroana arborilor, eliminarea ramurilor ce obturează și prejudiciază imobile, surse de iluminat, indicatoare rutiere, cu rolul de a stimula creșterea sau înflorirea, crearea unei forme decorative și regenerarea. În perioada de vegetație, astfel de lucrări se aplică numai ramurilor uscate care pot fi ușor identificate.
Cetățenii care doresc tăierea și/sau toaletarea arborilor și arbuștilor aflați pe domeniul public, trebuie să depună o cerere la Primăria Orașului Mioveni, prin care se solicită toaletarea/doborârea arborelui periculos, în funcție de caz. Cererea trebuie să conțină datele de identificare ale solicitantului, informații de contact precum și expunerea pe scurt a problemei.
Vă reamintim că sesizările cu privire la îngrijirea spațiilor verzi pot fi făcute prin aplicatia Mioveni City App, la secţiunea “Raportări incidente”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.