A devenit deja o obișnuință pentru unii dintre noi să arunce pungile cu gunoi menajer în coșul stradal sau în spațiul verde de lângă bloc, pentru că știu că cei de la salubrizare vin în fiecare dimineață și strâng mizeria. Munca colegilor noștri de zi cu zi trebuie respectată de fiecare dintre noi, prin simplul gest de a păstra curățenia în locurile pe care le tranzităm sau în care ne petrecem timpul.
Imaginea a fost realizată în zona C3, etapa II. Sacii de gunoi conțin mai multe chitanțe, urmând să fie identificat cel care i-a abandonat. Acolo unde se produc astfel de scene, suntem nevoiți să ridicăm mobilierul stradal (băncile, foișoarele, coșuri de gunoi amplasate la scările de bloc), întrucât de această situație sunt afectați și ceilalți locuitori. De asemenea, Poliția Locală va fi sesizată cu privire la aceste fapte pentru a lua măsurile legale.
Am intervenit astăzi și în zona Poștă, unde foișoarele și locul de joacă arătau jalnic.
Rugăm cetățenii să sesizeze Poliției Locale Mioveni la telefon 0348/445.855 orice faptă prin care se încalcă normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, precum și orice abatere sau faptă prin care sunt încălcate normele de salubrizare și igienizare ale orașului Mioveni.
Locul deșeurilor nu este pe domeniul public și pe spațiile verzi, ci numai la coșurile, pubelele și containerele special amenajate pentru fiecare deșeu în parte!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.