Stimați cetățeni,
Vă facem cunoscut că în această perioadă se constată un consum ridicat de apă, consum ce se apropie de maximul de metri cubi aprobat de Apele Române prin autorizația de
funcționare a rețelei de alimentare cu apă!
De asemenea, datorită consumului de apă nejustificat, gospodăriile ce sunt situate la o altitudine mai mare rămân fără presiune la rețeaua de apă sau chiar fără apă!
Pentru a evita unele neplăceri cu privire la alimentarea cu apă a localității și pentru ca apa să ajungă în toate gospodăriile, vă rugăm să respectați următoarele îndrumări:
- nu mai irigați terenurile destinate agriculturii cu apă din rețeaua de alimentare;
- evitați consumul ridicat de apă din rețeaua de alimentare pentru piscinele de sezon;
- evitați folosirea apei din rețeaua de alimentare pentru lacurile piscicole etc.
Vă facem cunoscut că în perioada următoare se vor face verificări, iar cine va consuma nejustificat și haotic apa din rețea, va fi debranșat!
Cu speranța că veți da dovadă de solidaritate, vă mulțumim pentru înțelegere!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.