Serviciul de Ambulanță Județean Argeș organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi contractuale de execuție vacante (1 post contractual de asistent medical PL – generalist din cadrul Stației Centrale Pitești și 1 post de asistent medical debutant PL – generalist din cadrul Substației Mozăceni).

A. Condiții generale de participare la concurs:

Pentru a ocupa un post vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 7 din Regulamentul privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice al S.A.J. Argeș nr. 14770/24.11.2022, precum și condițiile specifice prevăzute la art. 542, alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, unui stat parte la acordul privind Spațiul Economic European sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitatea de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa o funcție, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h).

B. Condiţiile specifice de participare la concurs, conform O.M.S. nr. 1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare, necesare în vederea participării la concurs şi ocupării funcției contractuale sunt:

• posesor de diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform H.G.R. nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare;
• certificat de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;
• aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei (pentru cine desfășoară activitate);
• adeverință eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în care să fie precizată specialitatea și calitatea de membru în vederea angajării, conform Hotărârii (O.A.M.M.) nr. 35/2015 privind eliberarea Certificatului de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România însoțit de avizul anual;
• vechime: 0 ani vechime în specialitate (pentru postul contractual de asistent medical debutant PL – generalist) sau 6 luni vechime în specialitate (pentru postul contractual de asistent medical PL – generalist);
• condițiile specifice prevăzute în fișa postului anexată la anunțul de concurs.

C. Înscrierea la concurs:

Dosarele de înscriere la concurs se depun personal la Sediul Central al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș din Pitești, str. Dr. Ana Aslan, nr. 1, jud. Argeș – Compartimentul R.U.N.O.S. în perioada 29.07.2024-13.08.2024, ora 13.00.

Dosarele care se depun în afara acestui interval de timp nu vor fi acceptate.

D. Conform art. 19 al Regulamentului privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice al S.A.J. Argeș nr. 14770/24.11.2022, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs (Anexa 1 la anunț);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copia certificatului de naștere;
e) copia diplomei de Bacalaureat (față-verso);
f) copia diplomei de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform H.G.R. nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare (față-verso);
g) copia certificatului de membru eliberat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;
h) adeverință eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în vederea angajării, conform Hotărârii nr. 35/2015 privind eliberarea Certificatului de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România însoțit de avizul anual;
i) copia avizului anual pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical;
j) copia carnetului de muncă care să ateste vechimea în muncă și după caz în specialitate până la data de 31.12.2010 (dacă este cazul), a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă, dacă este cazul (modelul orientativ al adeverinței – Anexa 2 la anunț), copie extras din baza REVISAL care să ateste vechimea în specialitate de la data de 01.01.2011.

Pentru candidații care lucrează/au lucrat în străinătate, conform art. 15, alin. (a) din H.G. 1336/2022, dovada vechimii în muncă se va face obligatoriu prin contract de muncă însoțit de:

• documente eliberate de angajatorul străin pentru activitatea desfășurată, adeverințe care să conțină specificații clare privind vechimea în muncă
sau
• „Extras cont asigurări sociale”.

În contractul individual de muncă vor fi specificate în mod obligatoriu durata activității – data angajării și data încetării activității (dacă este cazul), funcția deținută și principalele atribuții îndeplinite. În condițiile în care contractul individual de muncă este în vigoare la data depunerii dosarului, se va anexa un document din care să reiasă că, contractul individual de muncă este în derulare. Toate aceste documente vor fi traduse la traducători autorizați, la dosar depunându-se atât documentul emis de angajator, cât și traducerea în limba română;
k) certificat de cazier judiciar, sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
l) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Pentru candidații cu dizabilități, adeverința trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap;
m) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexual, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările și completările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
n) Curriculum Vitae, model comun european;
o) declarație pe proprie răspundere cum că actele prezentate în original și depuse în copie la dosarul de concurs sunt conforme cu realitatea (nu sunt falsificate);
p) declarație pe proprie răspundere a candidatului că nu este cercetat/urmărit penal la data depunerii dosarului.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-g), i) și j), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap (dacă este cazul) se prezintă însoţite de documentele originale care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la lit. k) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. k), anterior datei de susţinere a probei scrise. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

Actele vor fi prezentate într-un dosar carton cu șină, în ordinea enumerată în anunț.

Toate documentele care au prevăzut termen de valabilitate, la data depunerii dosarului vor trebui să fie în termenul de valabilitate prevăzut de document.

Lipsa oricărui act/acte din lista mai sus menționată duce la respingerea dosarului.

E. Calendarul de desfășurare a concursului:

1. Publicarea anunțului: 29.07.2024.
2. Termen-limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs: 13.08.2024, ora 13.00.
3. Selecția dosarelor de către membrii comisiei de concurs: 14.08.2024.
4. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor: 19.08.2024, ora 10.00.
5. Termen-limită pentru depunerea contestațiilor în urma selecției dosarelor: 20.08.2024, ora 10.00.
6. Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor: 21.08.2024.
7. Susținerea probei scrise: 22.08.2024, ora 11.00.
8. Afișarea rezultatelor probei scrise: 23.08.2024.
9. Termen-limită pentru depunerea contestațiilor privind rezultatele probei scrise: 26.08.2024, ora 11.00.
10. Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor: 27.08.2024.
11. Susținerea interviului: 28.08.2024, ora 12.00.
12. Afișarea rezultatelor la proba interviu: 29.08.2024.
13. Termen-limită pentru depunerea contestațiilor privind rezultatele interviului: 30.08.2024, ora 12.00.
14. Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor: 02.09.2024.
15. Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 03.09.2024.

TEMATICĂ:

1. URGENȚE ALE APARATULUI RESPIRATOR.
2. URGENȚE ALE APARATULUI CARDIO-VASCULAR.
3. URGENȚE ABDOMINALE.
4. URGENȚE RENALE.
5. URGENȚE NEUROLOGICE.
6. URGENȚE PEDIATRICE.
7. URGENȚE ORL.
8. URGENȚE OFTALMOLOGICE.
9. URGENȚE OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE.
10. INTOXICAȚII ACUTE EXOGENE.
11. TRAUMATISMELE.
12. ȘOCUL.
13. URGENȚE DATORATE AGENȚILOR FIZICI ȘI CHIMICI.
14. PROTOCOALE DE RESUSCITARE 2015 (Suport Vital de Bază și Defibrilarea Externă Automată la Adult; Suportul Vital de Bază Pediatric; Stopul cardiac în circumstanțe speciale; Managementul inițial al Sindroamelor Coronariene Acute).
15. LEGISLAȚIE SPECIFICĂ.
16. EXERCITAREA PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL GENERALIST, A PROFESIEI DE MOAȘĂ ȘI A PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL.
17. CODUL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE AL ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST, AL MOAȘEI ȘI AL ASISTENTULUI MEDICAL DIN ROMÂNIA.
18. EFECTUAREA DE MANEVRE, MANOPERE, PROCEDURI ȘI UTILIZAREA DISPOZITIVELOR MEDICALE ÎN ASISTENȚA MEDICALĂ DE URGENȚĂ PRESPITALICEASCĂ.

BIBLIOGRAFIE:

1. URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE – LUCREȚIA TITIRCĂ – pct 1-13.
2. GHIDURILE DE RESUSCITARE 2015/2021 ALE CONSILIULUI EUROPEAN DE RESUSCITARE – pct. 14.
3. LEGEA NR. 95/2006 PRIVIND REFORMA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII, CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE, TITLUL IV – SISTEMUL NAȚIONAL DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ DE URGENȚĂ ȘI PRIM-AJUTOR CALIFICAT – pct. 15.
4. ORDIN M.S. NR. 2021/2008 PENTRU APROBAREA NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE ALE TITLULUI IV – SISTEMUL NAȚIONAL DE URGENȚĂ ȘI PRIM-AJUTOR CALIFICAT DIN LEGEA NR. 95/2006 PRIVIND REFORMA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII – pct. 15.
5. ORDIN M.S. NR. 1092/2006 PRIVIND STABILIREA COMPETENȚELOR ȘI ATRIBUȚIILOR ECHIPAJELOR PUBLICE DE INTERVENȚIE DE DIFERITE NIVELURI ÎN FAZA PRESPITALICEASCĂ – pct. 15.
6. O.U.G. NR. 144/2008 PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL GENERALIST, A PROFESIEI DE MOAȘĂ ȘI A PROFESIEI DE ASISTENT MEDICAL – pct. 16.
7. HOTĂRÂRE NR. 2/2009 PRIVIND ADOPTAREA CODULUI DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE AL ASISTENTULUI MEDICAL GENERALIST, AL MOAȘEI ȘI AL ASISTENTULUI MEDICAL DIN ROMÂNIA – pct. 17.
8. ORDINUL MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII NR. 1142/2013 PRIVIND APROBAREA PROCEDURILOR DE PRACTICĂ PENTRU ASISTENȚII MEDICALI GENERALIȘTI: CAPITOLELE 4.3; 6.3; 6.4; 6.6; 6.8; 7.1; 7.2; 7.3; 12.8; 13.5a; 16.1; 18.4 – pct. 18.

Detalii suplimentare privind condițiile specifice și bibliografia/tematica de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială: www.ambulanta–arges.ro.

Relații suplimentare se obțin la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș sau la numărul de telefon: 0248/285.740, int. 105 sau 0727.769.402.