Spitalul Municipal Câmpulung, cu sediul în Câmpulung, strada Dr. Costea nr. 8, județul Argeş, organizează concurs, pentru ocuparea postului contractual de Şef Birou RUNOS, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.
- Nivelul postului – Conducere.
- Denumirea postului: Șef Birou RUNOS, post vacant, pe perioadă nedeterminată.
- Gradul/Treapta profesional/profesională: Economist I A.
- Scopul principal al postului: Coordonează și îndrumă activitatea întregului Brou Personal.
- Numărul de posturi: 1 post.
Durata timpului de lucru: 8 ore/zi, 40 ore săptămână.
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la Anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate, (original);
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz, (original);
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică, (original);
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, (original);
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) Curriculum Vitae, model comun european.
j) taxă 100 lei pentru înscriere (copie şi originale).
Dosarele de concurs se depun la Spitalul Municipal Câmpulung (Administraţie), Biroul Resurse umane, tel. 0248/510.100, persoană de contact: Bitan Camelia.
Termenul de depunere a dosarelor (10 zile lucrătoare de la afişare): 11.07.2023, ora 15.00, la sediul instituţiei.
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542, alin. (1) și (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h).
Condiţii specifice de participare la concurs: conform legii.
- Studii de specialitate: absolvent de învațământ universitar de lungă durată cu diplomă de licență în domeniul Științe economice.
- Cunoștințe de operare/programare pe calculator (necesitate și nivel): nivel mediu.
- Limbi străine (necesitate și nivel) cunoscute: o limbă de circulație internațională nivel mediu.
- Abilități, calități și aptitudini necesare: are capacitate deplină de exercițiu, adaptabilitate la situații noi și complexe, asumarea responsabilității față de actele proprii, inclusiv față de eventualele erori, spirit de echipă și capacitatea de a lucra independent, respect față de lege și loialitate față de instituție, gestionarea timpului de lucru, abilitatea de a asculta și înțelegere informații și idei, discreție și respect față de caracterul confidențial al informațiilor și datelor cu care vine în contact.
- Cerințe specifice (conform art. 542, alin. 1) şi 2) din O.U.G. 57/2019): vechime 6 ani și 6 luni în specialitatea studiilor economice.
- Competenţă managerială (cunoştinte de management, calităţi şi aptitudini manageriale): NU.
- Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 6 ani și 6 luni.
Condiţiile specifice necesare:
Nivelul studiilor:
- Diplomă de licență în științe economice.
- Vechime necesară ocupării postului: 6 ani și 6 luni vechime în specialitate.
Concursul constă în 3 etape succesive şi se organizează la sediul Spitalului Municipal Câmpulung, după cum urmează:
Tematică:
- Codul muncii.
- Legea nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006, TITLUL VII – Spitalele.
- Normarea personalului.
- Organizarea timpului de muncă în unitățile sanitare, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.
- Angajarea personalului pe posturi vacante sau temporar vacante, promovarea în funcții, grade și trepte profesionale în unitățile sanitare.
- Salarizarea personalului din unitățile sanitare.
- Acordarea sporurilor la salariul de bază.
- Concediile și indemnizațiile de asigurările sociale de sănătate.
- Registrul general de evidență a salariaților.
- Impozitul pe venit, contribuții sociale obligatorii.
- Modalitatea de evaluare a perfomanțelor profesionale ale personalului din sistemul sanitar.
- Sistemul unitar de pensii.
Bibliografie:
- Legea nr. 53/2003 din 24 ianuarie 2003*** Republicată, Codul muncii.
- Legea nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006*** Republicată, privind reforma în domeniul sănătății; TITLUL VII, SPITALELE.
- Ordin nr. 1224/2010 din 16 septembrie 2010 – privind aprobarea normativelor de personal pentru asistența medicală spitalicească, precum și pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Sănătății Publice nr. 1778/2006 privind aprobarea normativelor de personal.
- Ordin nr. 870/2004 din 1 iulie 2004, pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar.
- Ordin nr. 1470/2011 din 20 octombrie 2011, pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.
- Ordin nr. 166/2023 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante și temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist și chimist din unitățile sanitare publice sau din direcțiile de sănătate publică, precum și a funcțiilor de șef de secție, șef de laborator și șef de compartiment din unitățile fără paturi sau din direcțiile de sănătate publică, respectiv a funcției de farmacist-șef în unitățile sanitare cu paturi.
- Hotărâre nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
- Legea-Cadru nr. 153/2017 din iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- Ordin nr. 834 din 31 mai 2011, privind aprobarea Criteriilor pentru clasificarea pe categorii a unităţilor şi subunităţilor sanitare, stabilirea nivelului de salarizare pe grade pentru personalul cu funcţii de conducere, precum şi funcţiile care beneficiază de un număr de clase suplimentare faţă de salariul de bază.
- Hotărâre nr. 153/2018 din 29 martie 2018, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în Anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială”.
- Ordonanța de Urgenţă nr. 158/2005 din 17 noiembrie 2005, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
- Hotărâre nr. 905/2017 din 14 decembrie 2017, privind Registrul general de evidență a salariaților.
- Legea nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015, privind Codul fiscal – Titlul IV – Impozitul pe venit; TITLUL V – Contribuții sociale obligatorii.
- Ordinul nr. 974/2020 din 2 iunie 2020 – privind stabilirea criteriilor de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru personalul contractual și a fișei de evaluare a personalului de execuție și de conducere.
- Legea nr. 263/2010 din 16 decembrie 2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
- Candidaţii vor depune dosarele de participare la concurs până în data 11.07.2023, ora 15.00.
- Selecţie dosare în data de 12.07.2023, ora 11.00 şi afişare în data de 12.07.2023, ora 16.00.
- Depunere contestaţii selecţie dosare în data de 13.07.2023, până la ora 16.00.
- Soluţionare contestaţii şi afişare în data de 14.07.2023, ora 16.00.
- Proba scrisă în data de 19.07.2023, ora 12.00 şi afişare în data de 19.07.2020, ora 16.00.
- Depunere contestaţii în data de 20.07.2023, până la ora 16.00.
- Soluţionare contestaţii şi afişare în data de 21.07.2023, ora 16.00.
- Interviul va avea loc în data de 24.07.2023, ora 10.00 şi afişarea în data de 24.07.2023, ora 16.00.
- Depunere contestaţii în data de 25.07.2023, ora 16.00.
- Soluţionare contestaţii şi afişare în data de 26.07.2023, ora 16.00.
- Afişare rezultate finale în data de 28.07.2023, ora 16.00.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Contestaţiile vor fi soluţionate de către comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Persoană de contact: Bitan Camelia, tel. 0248/510.100, int. 101, între orele 08.00-16.00.
Detalii privind desfăşurarea concursului sunt disponibile accesând pagina oficială: www.smcampulung.ro.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.