Astăzi, 14.06.2022, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii: Reabilitare strada Aleea Poarta Eroilor.

Lucrările vor fi executate de către Asocierea SC COMESAD RO SA – lider şi SC CENTRUL DE PROIECTARE ŞI CONSULTANŢĂ RUTIERĂ SRL (asociat). Durata de execuţie a contractului este de cel mult 5 luni, defalcată astfel: maximum 1 lună pentru realizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie şi 4 luni pentru execuţia lucrărilor.

Contractul are o valoare de 919.016,80 lei inclusiv TVA, iar principalele lucrări care se vor executa în cadrul acestuia sunt:

  • reabilitarea carosabilului pe o suprafaţă de 2.650 mp;
  • reabilitare trotuare pe o suprafaţă de 810 mp;
  • execuţie zid de sprijin pe o lungime de aproximativ 137 m.

Din punct de vedere tehnic, se vor executa următoarele lucrări:

  • desfacerea bordurilor existente şi înlocuirea cu borduri prefabricate noi;
  • lucrări de săpătură în carosabil pe zonele cu refacere infrastructură;
  • lucrări de frezare mecanică pe zonele unde se va menţine asfaltul existent;
  • completarea cu agregate pe zonele de refacere infrastructură;
  • aşternere straturi asfaltice pe întreaga suprafaţă carosabilă;
  • montare pavele şi piatră cubică pe zona trotuarelor;
  • realizarea marcajelor şi montarea indicatoarelor rutiere.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.