Bună ziua!
Mă aflu în fața dvs. în calitate de subprefect și înlocuitor al prefectului județului Argeș.
Astăzi este ultima zi în care Instituția Prefectului poate înainta recurs la sentința civilă a Tribunalului Argeș privind Bulevardul Pardon din municipiul Câmpulung Muscel.
Vă informez că am decis să NU formulez recurs.
Repet!
Să NU formulez recurs!
Această decizie am luat-o în primul rând având în vedere interesul câmpulungenilor și ținând cont de motivarea instanței care arată că interesul public este prioritar.
Citez din motivarea instanței: „Nu în ultimul rând, instanța apreciază ca fiind pertinente și apărările promovate cu referire la principiul proporționalității, apreciind că, în raport de data emiterii actului și față de data formulării prezentei cereri, la mai bine de doi ani de la emiterea sa, dat fiind și împrejurarea că lucrările executate în baza acesteia sunt aproape de finalizare, măsura anulării autorizației de construire nu ar fi nici pe departe o măsură oportună ci, din contră, o măsură total inadecvată, care ar fi de natură a afecta negativ interesul public, precum și interesele particularilor care locuiesc sau desfășoară activități comerciale în această zonă vizată de prezentele lucrări”. Am încheiat citatul.
Iată că Instanța a apreciat caracterul neîntemeiat și a respins acțiunea.
Cu toate acestea, în măsura în care domnul prefect consideră oportun să introducă recursul, are posibilitate să o facă în cursul zilei, semnând actele, așa cum ar fi putut să o facă înainte să plece în concediu de odihnă, știind că în această perioadă este termen limită pentru recurs.
În condițiile în care domnul prefect, care a inițiat acest demers în instanță, a preferat să plece în concediu de odihnă, eu mi-am asumat această responsabilitate, și o fac cu tărie pentru binele câmpulungenilor și cu credința că respect litera și spiritul legii. Este convingerea mea sinceră că fac ceea ce trebuie!
Nu fac nici jocul domnului prefect, nici jocurile doamnei Elena Lasconi, ci pur și simplu înțeleg să apăr, în limitele legii, interesele cetățenilor din municipiul Câmpulung.
Vă mulțumesc pentru atenție! Vă urez o zi frumoasă și sărbători liniștite!
Subprefect de Argeş, Bogdan Minciunescu
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.