Aşa cum v-am anunţat la finalul lunii trecute, în data de 28 noiembrie, între orele 09.00 şi 14.00, la sediul Primăriei comunei Tigveni a avut loc o nouă acţiune de imunizare a populaţiei. Aceasta s-a adresat în primul rând persoanelor care s-au vaccinat în data de 7 noiembrie, pentru administrarea dozei de rapel. S-au prezentat însă şi alţi doritori, care au efectuaz doza 3 (vaccin Pfizer – booster), cât şi doză iniţială cu serurile Johnson&Johnson sau Pfizer BioNTech.

În plus, la acţiune au venit şi locuitori din vecini, mai exact de la Poienarii de Argeş, cărora edilii Dragoş Nicolae Boncea şi Cornel Panţeru le-au pus la dispoziţie un microbuz care i-a dus la Tigveni şi apoi i-a adus acasă, după vaccinare. Până la ora 13.00, viceprimarul comunei Tigveni, Vasile Filip, ne-a informat că echipa medicală a vaccinat 110 persoane, nu s-au înregistrat probleme deosebite, iar administraţia locală ia în calcul desfăşurarea unor alte sesiuni de vaccinare în perioada următoare, în funcţie şi de cum va evolua în continuare situaţia pandemică.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.