Primarul Vasile Preda ne-a informat că, în urma proiectului de hotărâre nr. 3/februarie 2023, a fost aprobată acordarea unui stimulent financiar pentru copiii nou-născuţi, în cuantum de 1.500 de lei/copil. Pentru obținerea acestui sprijin se vor depune următoarele documente: cerere; actul de identitate al unuia dintre părinţi; certificatul de naştere al copilului. Acest stimulent se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, condiția fiind ca venirea sa pe lume să fi avut loc într-o maternitate din țară și cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul/să locuiască efectiv pe raza comunei Valea Danului. Banii se vor primi în cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii.

„Reducerea continuă a natalităţii, în paralel cu o creştere constantă a numărului vârstnicilor, va determina schimbarea echilibrului între generaţii, cu consecinţe majore asupra dezvoltării viitoare prin reducerea, progresivă, a disponibilităţilor privind resursele umane. Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie luată cu respectarea interesului superior al copilului. Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. În conformitate cu prevederile Codului civil, statul, prin autorităţile publice, respectă şi ocroteşte viaţa familială şi privată, fiind obligat să sprijine prin măsuri economice şi sociale dezvoltarea şi consolidarea familiei.

Noi suntem de părere că acordarea stimulentului financiar în cuantum de 1.500 lei/net/copil este o măsură socială ce va fi un real ajutor pentru familiile de tineri şi o modalitate de revitalizare a populaţiei pe termen mediu şi lung.

Acest demers are în vedere sprijinirea tinerilor care şi-au întemeiat o familie, iar un asemenea ajutor le-ar uşura perioada de imediat după naştere, când impactul financiar asupra bugetului familiei este substanţial. Propunerea acestui proiect de hotărâre a fost determinată şi de scăderea ratei natalităţii în comună. Dată fiind această situaţie, consider că părinţii trebuie sprijiniţi în îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului”, a punctat primarul Vasile Preda.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.