Alte două proiecte importante pentru comunitatea locală sunt pe punctul de a începe. Licitația pentru extinderea rețelei de gaze este aproape finalizată, investiția urmând să fie realizată cu fonduri prin Programul „Anghel Saligny”. Rețeaua va fi extinsă cu 5.000 metri, în satele Ungureni, Valea Iașului, Bărbălătești și Borovinești.
Totodată, în luna iunie, pe DN 7C demarează lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, conform unui proiect pentru care a fost accesată finanțare prin PNRR. Nu mai puţin de 3 km de piste de biciclete vor fi amenajați de-a lungul drumului național.
Pe de altă parte, în scurt timp va fi organizată licitația pentru un proiect de instalare de fose septice în satele Bărbălătești, Borovinești și Cerbureni. Proiectul este finanțat prin PNRR, ne-a informat primarul Cristi Enescu.