Şi era absolut normal să fie aşa, având în vedere ce s-a întâmplat în ultimul mandat, atunci când edilul-şef în cauză a fost tot timpul pe teren, iar la Valea Danului s-a asfaltat tot ce s-a putut include în programele guvernamentale şi europene. Totuşi, reprezentantul PSD, tânărul Alexandru-Virgil Borz, a făcut o figură frumoasă şi a strâns o zestre importantă de voturi, transformându-se în principalul contracandidat al lui Vasile Preda pentru Primăria comunei Valea Danului.
De cealaltă parte, fostul primar Vasile Dina, care a candidat în acest an din partea AUR, îmbătrâneşte urât în administraţia publică şi a obţinut un număr dezamăgitor de voturi, care ar trebui să îl pună serios pe gânduri dacă nu a venit timpul să se retragă la pensie şi să lase altuia mai tânăr iniţiativa. Cert este că, uşor, uşor, steaua lui Dina apune, iar competiţia electorală din 2028 la Valea Danului se anunţă de pe acum una de urmărit, care este posibil să îi aibă protagonişti pe „lupii tineri” precum Sandu Borz sau Marian Enescu, tipi cu mare priză la alegătorii dăneni. Vom trăi, vom vedea, vom consemna la momentul potrivit!…
Rezultatele pentru Primăria Valea Danului au fost acestea: Vasile Preda (PNL), 44,7% (738 voturi); Alexandru-Virgil Borz (PSD) 36,58% (604 voturi); Vasile Dina (AUR), 16,41% (271 voturi) şi Constantin-Cosmin Din (USR), 2,3% (38 voturi). În ceea ce priveşte Consiliul Local Valea Danului, rezultatele au fost acestea: Partidul Național Liberal (PNL), 654 voturi, 39,76%; Partidul Social Democrat (PSD), 603 voturi, 36,66%; Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), 311 voturi, 18,91% şi Uniunea Salvați România (USR), 77 voturi, 4,68%.