Trăiește la intensitate maximă 10 zile incendiare de petrecere și voie bună la ZILELE MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, de sâmbătă, 6 august, și până luni, 15 august 2022, un festival luuuuung de vară, cuprinzător și inedit pentru Orașul Curtea de Argeș!
Platoul de la Sala Sportului va fi invadat de distracție la cel mai mare FESTIVAL ESTIVAL!
Spectacole de excepție în fiecare seară, regal folcloric, concerte extraordinare de muzică pop, rock și folk susținute de artiști consacrați, dar și interpreți, formații și ansambluri locale.
TÂRGUL TRADIȚIONAL, desfășurat anual la Curtea de Argeș, vă provoacă să gustaţi cele mai savuroase „bucate de colecție”, preparate sub ochii pofticioșilor și servite tuturor celor prezenți: grătarele vor sfârâi încinse la maximum dis-de-dimineață cu pastramă, mititei și cotlete aromate, stropite din belșug cu bere rece, iar pe cei mici și cei mari îi așteptăm cu cel mai mare și frumos parc de DISTRACȚII!
Nu am uitat nici de gurmanzii cărora le-am pregătit un festin cu produse tradiționale, cărnuri, brânzeturi și afumături, dar și deserturi spectaculoase, turtă dulce, plăcinte, înghețată, produse apicole și bio, clătite, gogoși și multe altele, numai bune de gustat în cadrul festivalului sau de luat acasă!
Și pentru că la Curtea de Argeș, petrecerile de poveste durează 10 zile, am pregătit o selecție adevărată de concerte. Programul complet al festivalului cuprinde:
- 06.08.2022 – SÂMBĂTĂ: DIANA CĂLINESCU, EMILIA GHINESCU, JIMMY DUB, PROGRAM CLUBBING CU DJ BEE ŞI MC RAISA.
- 07.08.2022 – DUMINICĂ: REBECA SIMION, OLGUȚA BERBEC ȘI REMUS NOVAC, EDY SANDA, PROGRAM CLUBBING CU DJ BEE ŞI MC RAISA.
- 08.08.2022 – LUNI: ION DRĂGAN, LEEYA D., ARMIN NICOARĂ ȘI CLAUDIA PUICAN, PROGRAM CLUBBING CU DJ BEE ŞI MC RAISA.
- 09.08.2022 – MARȚI: CHANTE, PEPE, CARMEN IENCI ȘI TARAFUL, PROGRAM CLUBBING CU DJ BEE ŞI MC RAISA.
- 10.08.2022 – MIERCURI: LUCIAN VINTILESCU, LEONARD PETCU, IONUȚ ȘI DOINIȚA DOLĂNESCU, PROGRAM CLUBBING CU DJ BEE ŞI MC RAISA.
- 11.08.2022 – JOI: IONELA GUZIC, VALENTIN SANFIRA, BOGDAN ONCIOIU, CRISTINA TURCU PREDA, PROGRAM CLUBBING CU DJ BEE ŞI MC RAISA.
- 12.08.2022 – VINERI: RONA RIVA, LIVIU PUȘTIU, CHAMPEN (COLUMBIA), RICHY B. (CHILE).
- 13.08.2022 – SÂMBĂTĂ: DANIELA CERNEA, SEEYA, PROMETEU, ANNA LESKO.
- 14.08.2022 – DUMINICĂ: ANSAMBLUL „ARGEȘUL” AL CENTRULUI DE CULTURĂ ȘI ARTE „GEORGE TOPÎRCEANU”, MĂDĂLINA LUPU, ILEANA MACHIDON, GRAȚIAN BĂDESCU, LAURA ȚOC, SIMI BELEA, OVIDIU HOMORODEAN, NICU PALERU.
- 15.08.2022 – LUNI: COPIII DE LA CLASA DE CHITARĂ A CENTRULUI DE CULTURĂ ȘI ARTE „GEORGE TOPÎRCEANU”, CRISTIAN MATEI, ANA MARIA BALTAG DIACONU, LILIANA GEAPANĂ, MARIA GHINEA, LAVINIA FURTUNĂ ȘI TARAFUL MARIN ALEXANDRU, NICOLETA NUCĂ.
PREZENTATOR: ADRIANA ȘTEFAN.
Organizator: Autentic Events
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.