Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, au fost prezenți astăzi într-o vizită de lucru la Spitalul de Recuperare Brădet, acolo unde recent au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică și unde, în prezent, sunt în derulare alte trei investiții importante finanțate din bugetul unității medicale.

Oficialii Consiliului Județean Argeș au mers, împreună cu autoritățile locale, și la mai multe obiective din comuna Brăduleț.

Spitalul, care oferă și asigură asistență profilactică, curativă și de recuperare medicală, prin ambulatoriu integrat și prin spitalizare continuă, a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și eficientizare energetică grație unui proiect pe fonduri europene în valoare de 4.273.336,36 lei derulat de Consiliul Județean Argeș.

Ca o completare a acestei investiții, conducerea spitalului derulează alte trei proiecte de anvergură.

  • Primul, care vizează conformarea imobilului la securitatea la incendiu, este un proiect integrat prin intermediul căruia se are în vedere refacerea acoperișurilor la clădirile anexe, asigurarea de hidranți interior și exterior, paratrăsnet și realizarea unei surse alternative de apă. Această a doua sursă de apă presupune existența unui rezervor stoc – tampon pentru stingerea incendiilor, dar și a pentru a asigura o rezervă de apă.

Acest proiect, realizat din fondurile Spitalului Brădet, se ridică la aproximativ 1,4 milioane de lei fără TVA și este realizat în proporție de aproape 70%. Următoarele etape vizează bazinul, stația de pompare și acoperișurile la clădirile anexe.

  • Un alt proiect important, realizat tot din fondurile spitalului, este extinderea cu vestiare pentru personalul medical. Acest proiect se află în faza de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, după care va fi lansată procedura de desemnare a constructorului.
  • În fine, un alt treilea proiect de anvergură este realizarea unui parc de recreere, investiție prin care se va reuși și stabilizarea unei suprafețe afectate de o alunecare de teren. Acest proiect se află în faza Studiului de Fezabilitate. Având în vedere costurile – 1,1 milioane de lei – precum și complexitatea proiectului (aici urmând să fie construit și un zid de susținere care să stopeze alunecarea de teren pe o lungime de 25 de metri), s-a discutat posibilitatea unui sprijin financiar și din partea Consiliului Județean Argeș.

De asemenea, a fost vizitată și sursa de apă sulfuroasă, utilizată în tratamentele de specialitate de către spital.

„Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet a fost prima investiție finalizată din cele 12 proiecte pe fonduri europene pe care actuala echipă managerială de la Consiliul Judeţean Argeş le implementează. Având în vedere eforturile pe care conducerea spitalului le face pentru a îmbunătăți infrastructura și pentru a crește calitatea serviciilor oferite, am vrut să vedem, împreună cu primarul Florin Iordache și viceprimarul comunei, Evlampie Alecu, la fața locului, ce probleme au mai fost identificate și am analizat împreună cu managerul Constantin Voicu în ce măsură Consiliul Județean poate veni în sprijinul unora dintre proiectele aflate în derulare la această instituție medicală” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

„Eu nu pot decât să felicit echipa managerială a Spitalului Brădet care este permanent în căutarea de soluții pentru un nivel cât mai ridicat al calității hoteliere și de tratament. Așa cum s-a întâmplat și până acum, sunt convins că managerul spitalului va găsi, împreună cu echipa de la Consiliul Județean, resursele și soluțiile pentru a finaliza toate proiectele începute. Împreună cu primarul Florin Iordache și viceprimarul Evlampie Alecu am analizat și posibilitatea realizării unei parcări și accesul la spital și, alături de colegul meu Marius Nicolaescu, am discutat și despre alte probleme ale comunității pe care am încercat să le prioritizăm, astfel încât Consiliul Județean să poată contribui la rezolvarea lor” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.