În perioada 16-19 martie 2023, la Predeal s-a desfurat cea de-a treia sesiune de formare dedicată aleșilor locali din municipii aflați la primul mandat.

Un număr de 29 aleși locali aflați la primul mandat din municipiile Arad, Iași, Curtea de Argeș, Galați, București – Sector 2 și Sector 6, Pitești (viceprimarul Gelu Tofan), Roman, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Adjud şi Medgidia au participat la o sesiune de instruire organizată de Asociația Municipiilor din România, pe baza modelului de bună practică al Asociației Norvegiene a Autorităților Locale și Regionale (KS), care a dezvoltat un program de formare dedicat aleșilor locali.

Sesiunea de instruire a fost susţinută de Gheorghe Falcă, europarlamentar român, fost primar al municipiului Arad în perioada 2004-2019 şi a avut ca scop creșterea nivelului de cunoaștere al noilor aleși cu privire la organizarea și funcționarea administrației publice locale.

În cadrul sesiunii de instruire participanții au primit informații cu privire la:

  • mandatul alesului local, la organizarea administrației publice locale, la finanțarea și furnizarea serviciilor publice locale;
  • actele normative în vigoare în domeniile principale de activitate;
  • noțiuni, procese și structuri instituționale în administrația publică locală;
  • recomandări cu privire la conduita pe care aleșii locali trebuie să o adopte în activitate;
  • recomandări cu privire la natura și forma politicilor publice de interes local, ce ar putea fi promovate de aleșii locali.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală, implementat de Asociația Comunelor din România în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România și Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale.

„Am participat, în calitate de viceprimar al Piteştiului, la o sesiune de formare profesională pentru aleşii locali aflaţi la primul mandat, organizată de Asociaţia Municipiilor din România. S-a discutat despre îmbunătăţirea accesului şi calităţii serviciilor publice pentru cetăţeni – administraţie publică locală, transparenţă şi responsabilitate. Formator al acestui eveniment a fost europarlamentarul Gheorghe Falcă. Am făcut schimb de opinii, idei şi concluzia generală a tuturor participanţilor a fost aceea că în primării trebuie să se facă administraţie şi doar politica cetăţeanului! Părerea mea este că profesionalizarea administraţiei locale este o necesitate şi că doar aşa putem furniza serviciile dorite de cetăţean la standardele tot mai ridicate dorite!”, ne-a declarat viceprimarul piteştean Gelu Tofan.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.