Începând de duminică vă invităm sa parcurgeţi traseul de drumeţie Via Valahia, unul dintre cele mai frumoase din ţara noastră, traseu ce va trece prin numeroase locuri pline de istorie şi tradiţie.
Proiectul traseului, ce se întinde pe sute de kilometri, a fost demarat anul trecut de către Asociaţia Montană Vidraru, reprezentând un traseu tematic de drumeţie ce are ca obiectiv redescoperirea a zeci de repere istorice, culturale, geografice şi gastronomice din sudul României.
În prima etapă, traseul Via Valahia porneşte din comuna Corbi, mergând apoi spre Nucşoara, coborând spre Brădet, pentru ca apoi să treacă dealurile şi să ajungă la Corbeni.
Din comuna argeşeană Corbeni, traseul de drumeţie va merge spre Arefu, îndreptându-se apoi spre Sălătrucu şi, după ce urcă pe Muntele Poiana Spînului, coboară în Ţara Loviştei, ajungând până la Olt, la Racoviţa-Perişani. Din această rută se va desprinde un traseu spre Curtea de Argeş.
În a doua etapă, traseul Via Valahia va porni din comuna Corbi spre Slănic, Bughea, Albeştii de Muscel, pentru a ajunge la Câmpulung Muscel.
Din Câmpulung Muscel, în a treia etapă, Via Valahia se va îndrepta spre Nămăeşti şi Mateiaş, pentru ca mai apoi să coboare pe Valea Dâmboviţei, la Cetăţeni, pentru a ajunge în final la Târgovişte.
Toate localităţile unite de traseul Via Valahia spun istorii ale acestui popor: Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte – primele capitale ale Ţării Româneşti; Corbi – neamul Corvineştilor, Nucşoara – rezistenţa anticomunistă din munţi, Brădet – replica Mănăstirii Cozia şi aspretele, Corbeni – sat unicat prin arhitectura sa, refăcut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Arefu – Cetatea Poenari şi poate un posibil loc al bătăliei de la Posada, Sălătrucu – Poiana Spînului – luptele din Primul Război Mondial, Perişani-Racoviţa – o posibilă locaţie a Bătăliei de la Posada, castre române şi cruci malteze, Nămăeşti şi Cetăţeni (Cetăţuia) – biserici rupestre, alături de mănăstirea rupestră de la Corbi.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.