Miercuri, de la ora 12.00, sediul Forţa Dreptei din municipiul Curtea de Argeş a găzduit o interesantă conferinţă de presă a candidaţilor propuşi pentru Parlamentul României de formaţiunea amintită. Cu această ocazie, în faţa ziariştilor locali s-au prezentat deputatul Adrian Miuţescu, preşedintele Emanuel Soare (proaspăt consilier judeţean cu jurământ depus), Radu Amarinei – preşedintele organizaţiei de tineret Forţa Dreptei (originar din Moşoaia) şi Marian Anca, colonel în rezervă MApN şi consilier local PMP în cadrul Consiliului Local al comunei Vedea. De remarcat că primii trei menţionaţi candidează pe lista pentru Camera Deputaţilor, iar cel de-al patrulea ocupă locul secund pe lista de candidaţi pentru Senatul României.
Scurtă prezentare a candidaţilor
Emanuel Soare a fost primul care a luat cuvântul: „Forţa Dreptei, prin preşedintele Ludovic Orban, a întreprins eforturi serioase înaintea campaniei pentru a realiza o coaliţie adevărată a forţelor de dreapta. Discuţiile au fost de notorietate în ceea ce priveşte PNL, USR şi alte formaţiuni din opoziţia democratică. Până la urmă, liderii acestor partide au decis să meargă separat. Dreapta s-a unit însă sub forma Alianţei Forţelor de Dreapta, din care face parte Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară, Alternativa Dreaptă – un partid de centru conservator şi Adevăraţii Ţărănişti, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache. Împreună suntem Alianţa Forţelor de Dreapta, care îl susţinem pe Ludovic Orban la candidatura pentru preşedinţia României. La parlamentare, Alianţa Forţelor de Dreapta va candida unită sub titulatura Forţa Dreptei.
Am reuşit în judeţul Argeş, la fel ca şi la nivel naţional, să propunem liste complete pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Am făcut o selecţie destul de serioasă a candidaţilor noştri şi ne bucurăm că Alianţa Forţelor de Dreapta în judeţul Argeş este bine reprezentată în cadrul listei noastre, pentru că avem candidaţi de la PMP, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache şi de la Forţa Dreptei. Cred că oferta noastră electorală este una foarte serioasă pentru alegătorii argeşeni şi cred că ne va aduce rezultate foarte bune!”
„Autostrada Piteşti-Sibiu ar trebui să se
numească Autostrada Miuţescu-Orban!”
Aceasta este părerea lui Emanuel Soare, pe care şi-a motivat-o astfel: „Alături de dl deputat Adrian Miuţescu, ne bucurăm să ne aflăm astăzi în Oraşul Regal Curtea de Argeş. Tot Argeşul ştie că Adrian Miuţescu şi Ludovic Orban şi-au pus amprenta pentru totdeauna asupra dezvoltării judeţului. Nu aş vrea să evidenţiez decât un proiect mare de tot pe care toţi argeşenii îl aşteaptă, şi anume proiectul Autostrăzii Piteşti-Sibiu, Tronsonul V Piteşti-Curtea de Argeş, care din punctul meu de vedere ar trebui să se numească Autostrada Miuţescu-Orban. Ei au făcut posibil acest demers încă din anii 2000 şi ceva, când toată lumea spunea că nu se va putea face din diverse motive, iar PSD a ţinut în subdezvoltare acest proiect. La insistenţele lui Adrian Miuţescu, acesta nu l-a lăsat pe Ludovic Orban şi îmi aduc aminte că în 2020, la Prefectură (eu eram gazda!) s-a semnat contractul pentru acest tronson şi cel pentru Lotul IV al Drumului Expres Piteşti-Craiova.
Sunt doar mici exemple de rezultate palpabile, de necontestat, pe care nici PSD nu le poate contrazice, ale contribuţiei oamenilor din Forţa Dreptei. Eu cred că Adrian Miuţescu prin ceea ce a făcut pentru acest judeţ ca deputat poate să-şi aducă contribuţia şi în mandatul următor. Şi Argeşul, şi Parlamentul României ar sta mult mai drept şi ar lua hotărâri mult mai bune dacă ar intra reprezenţii Forţa Dreptei acolo”.
„Singura şansă ca România să aibă o majoritate
de dreapta, o guvernare de dreapta este
intrarea Forţa Dreptei în Parlament!”
„Se vede că în această campanie se minte foarte mult, se manipulează în mod grosolan opinia publică cu tot felul de sondaje contrafăcute, care mai de care mai SF. E clar că sunt mulţi candidaţi care nu au ce să spună, ce să aducă în faţa oamenilor şi încearcă prin orice metode să intre în turul doi. Eu cred că Ludovic Orban este cel mai bine pregătit candidat pe care România îl are. Dacă ar intra în turul doi şi ar ajunge preşedinte, în sfârşit România s-ar putea dezvolta aşa cum trebuie. Cum în Argeş, PNL, USR şi AUR au spus că nu vor face alianţe cu PSD nici după alegeri, am aşteptarea ca să existe o coagulare a forţelor de dreapta. Singura şansă ca România să aibă o majoritate de dreapta, o guvernare de dreapta este intrarea Forţa Dreptei în Parlament! Noi suntem sinceri, direcţi, ne prezentăm în faţa argeşenilor cu oameni serioşi, care pot să facă performanţă. Dacă Argeşul va avea reprezentanţi în Parlament din partea Forţa Dreptei, sunt sigur că vom reuşi să găsim soluţiile pe care – din păcate – conducerea administrativă PSD a judeţului Argeş nu a reuşit să le găsească în aceşti ani!”, a încheiat Emanel Soare.
Deputatul Adrian Miuţescu:
„Ca întotdeauna, la Curtea de Argeş sunt acasă!”
A urmat la cuvânt deputatul Adrian Miuţescu. Domnia sa a dezvăluit că toată vara a participat alături de Ludovic Orban la negocieri pentru coagularea unei Drepte puternice. Că nu s-a întâmplat aşa, domnia sa dă vina în cazul PNL – Nicolae Ciucă pe Klaus Iohannis, iar în cazul USR – Elena Lasconi, chiar pe primarul reales al municipiului Câmpulung, care se vedea deja în turul doi.
„E târziu acum să mai existe o Dreaptă puternică! Noi am propus de atunci să se facă sondaje, în care să fie nominalizaţi cei care doreau să candideze la preşedinţie. Cel care ar fi avut scorul cel mai bun ar fi trebuit să fie candidatul Dreptei – în concepţia noastră. N-au vrut! Acum ar vrea ei, dar e târziu! Oamenii s-au implicat în campanie, au investit, au cheltuit nişte bani, sunt implicaţi cu partidele, nu poţi să-ţi trădezi colegii. Dacă se va întâmpla să intre Simion în turul secund, e numai vina lor! Atât Ciucă-PNL, cât şi Lasconi-USR! Orban n-a ţinut să candideze la preşedinţie.
Dacă n-au vrut, noi suntem obligaţi să luptăm pentru electoratul de dreapta cae este dezamăgit, supărat, şi amintesc aici antreprenori, oameni de afaceri, lucrătorii din cadrul profesiilor liberale. toţi cei care suferă din cauza măsurilor pe care guvernarea PNL-PSD le-a luat în ultimii trei ani de zile. Amintesc aici de măsurile de taxare a muncii, iar taxa pe muncă este cea mai mare acum în România dintre toate ţările europene. Noi nu demonstrăm că vrem să încurajăm munca, să-i sprijinim pe cei care vor să producă. Noi încurajăm – cum face PSD – pomenile de subvenţii, tot felul de lucruri care – după părerea mea – vor duce în faliment România dacă se va merge în continuare aşa!
Ultima declaraţie a guvernatorului BNR Mugur Isărescu întăreşte ce spun eu de un an şi ceva – doi ani de zile: România este într-o criză economică, iar acum ei ne-au băgat şi într-o criză politică, vezi acuzele dintre PNL şi PSD şi cum se împroaşcă cu noroi cele două partide amintite! Avem şi regional o criză legată de războiul din Ucraina, iar aceşti oameni sunt inconştienţi şi duc România pe un drum total greşit!”, a spus Adrian Miuţescu.
„E nevoie ca România să-şi asume
o reducere a cheltuielilor statului în următorii ani!”
„Asta este ceea ce susţinem noi clar şi hotărât. Avem o anomalie: un stat gras, plin de oameni care cheltuie bani şi nu produc nimic! Acesta consumă foarte mult… Au angajat 30.000 de oameni în ultimul timp care trebuie plătiţi. Majoritatea sunt angajaţi doar pe criterii de partid. Dacă vom veni la guvernare, vom reduce cheltuielile statului în mod simţitor. Cum vom face asta? Cu o schemă de instituţii ale statului mult mai suplă. Vom reduce numărul ministerelor la 16. Vom reduce cu mai mult de jumătate numărul de agenţii şi vom solicita inclusiv restructurarea serviciilor deconcentrate aflate la nivel judeţean. Acestea la ora actuală, jumătate dintre ele doar taie frunză la câini, nu îşi justifică activitatea şi banii.
O altă măsură de reducere a cheltuielilor: o nouă reformă administrativ-teritorială a României! La ora actuală sunt primării – zeci, sute, mii – care în primul rând nu-şi scot salariile, trăiesc doar pe spinarea guvernului. Dacă nu se face rectificare bugetară la sfârşit de an, nu au bani să-şi plătească salariile la oameni. Acele UAT-uri nu-şi justifică activitatea! Trebuie comasate, să fie mai puţine comune, mai puţine judeţe, mai puţine localităţi, pentru ca statul să-şi reducă cheltuielile. Fără această reformă administrativ-teritorială nu vom putea merge mai departe!”, a spus deputatul Adrian Miuţescu.
„Fără alianţa noastră nu se poate
face majoritate de dreapta!”
„Chiar dacă PNL şi USR se bat cu pumnii în piept că ei sunt mari şi tari, veţi vedea că împreună, matematic, nu vor avea mai mult de 35-40%. Au nevoie de noi, de alianţa formată din PMP, Alternativa Dreaptă, PNŢMM şi Forţa Dreptei pentru crearea unei majorităţi de dreapta. Ei trebuie să fie interesaţi ca alianţa noastră să intre în Parlament, dacă sunt cu adevărat sinceri şi nu trag fiecare dintre ei cu ochiul la PSD, pentru o posibilă guvernare după alegeri!
Dacă vom fi într-o construcţie politică şi parte din procesul de guvernare, repet, vom anula toate măsurile aberante luate în ultimii ani, şi dau un exemplu cu industria auto, din Argeş. Aceasta este în criză, iar în următorii ani va fi şi mai accentuată. Au redus profitul la zero, iar faptul că plătesc impozit 1% pe cifra de afaceri îi va duce în pierderi mari, în faliment! Nu vor mai avea profit în anii următori din cauza problemelor economice, cu impozitul de 1% din cifra de afaceri vor avea probleme mari, vor da oameni afară, vor apărea restructurări, tot felul de fenomene economice pe care acum nu vor să le recunoască…
Acestea sunt problemele României, pe care oamenii politici trebuie să aibă curajul să le spună, chiar dacă unii cred că prin asta vor pierde voturi. Nu! Oamenii trebuie să cunoască adevărul, cum va fi proiectată o viitoare guvernare, cum se vor comporta oamenii politici, ce vor face, nu să mintă tot timpul! Unde mergem în campanie şi discutăm cu oamenii, ne spun că toţi minţim. Nu este adevărat! Noi avem curajul să spunem adevărul, avem curajul să spunem şi ce vom face. Poate că unele măsuri nu vor fi uşoare, vor fi dure, dar fără asta, România va ajunge într-o criză care duce spre faliment! Grecia scrie pe noi!…
Cum să suprataxezi contractele part-time?… Eu lucrez 2 ore zilnic, iar ăsta îmi ia impozit de muncă pe 8 ore! E corect aşa ceva?… Toate aceste profesii liberale, acum sunt taxate într-un mod nedrept, nejustificat, după părerea mea, ilegal. Nu se poate aşa ceva! Toate acestea, noi le vom anula! Vom cere să se revină la o situaţie normală. Programul nostru de guvernare este mult diferit de al acestor mincinoşi. Din 2025 vor da vina unii pe alţii: PNL pe PSD şi PSD pe PNL!”, a izbucnit deputatul Miuţescu.
„Singurii care am făcut opoziţie în anii aceştia
am fost noi, USR şi AUR!”
Parlamentarul argeşean a explicat care au fost motivele pentru care domnia sa şi colegii au părăsit PNL, cine a făcut cu adevărat opoziţie la coaliţia PSD-PNL şi care este pericolul pentru omul de rând dacă în Parlamentul României nu va exista un echilibru de reprezentare a forţelor de dreapta şi de stânga. „Nu am fost de acord şi nu puteam suporta acest joc dublu de minciună, iresponsabilitate. A spune că de fapt nu eşti la guvernare, dar eşti la guvernare, că nu ai susţinut măsuri, dar de fapt le-ai susţinut… Eu ştiu cum sunt în Parlament. Votează tot felul de lucruri fără să facă niciun fel de opoziţie! Fără un echilibru în Parlament, anii următori vor fi în detrimentul oamenilor: vor suprataxa munca, vor mări impozitele pe salarii, vor mări TVA, tot felul de lucruri pe care noi le considerăm nepotrivite. E o mare diferenţă de program de gândire, de mentalitate între noi şi ei!”.
„L-am propus pe dl Soare pentru funcţia
de vicepreşedinte al C.J. Argeş!”
„După validarea consilierilor judeţeni, l-am propus pe dl. Soare pentru funcţia de vicepreşedinte al C.J. Argeş. La locale am candidat alături de colegii de la PMP şi USR sub stindardul Alianţei Dreapta Unită, iar dl Emanuel Soare a fost candidatul la preşedinţia C.J. Argeş. Cele peste 35.000 de voturi obţinute îl recomandă ca vicepreşedinte. Nu putem să nu ţinem cont de părerea electoratului! PNL, ADU şi AUR – partide de opoziţie – ne dorim să-i sprijine candidatura dlui Soare, dacă cred cu adevărat că fac opoziţie la PSD. Nu mai vorbesc despre pregătire, competenţă şi experienţa politică, elemente ce justifică propunerea noastră! Pentru asta vom discuta în mod serios cu toate aceste partide, declarativ spun că da, însă vom vedea ce vor face până la urmă. Sper că nu vor face ca până acum: semnalizăm dreapta, dar de fapt o luăm la stânga!”, a spus deputatul Miuţescu.
Reabilitarea Gării Regale şi pârtia de la Molivişu –
proiecte în care s-a implicat deputatul Miuţescu
„Obiectivul nostru la nivel judeţean şi local este acela de a le spune oamenilor adevărul, de a-i convinge că nu toţi politicienii sunt mincinoşi. Vom susţine proiectele bune, serioase, care vor genera în continuare dezvoltare. De asemenea, vom susţine şi monitoriza toate proiectele mari de infrastructură pe care eu le-am susţinut de peste 20 şi ceva de ani şi care cred că vor aduce prosperitate judeţului Argeş.
Am auzit că unii se laudă cu gara din Curtea de Argeş. Când unii puneau la moartea Regelui Mihai cearceafuri pe gară, eu contestam lucrul ăsta şi făceam demersuri ca să se reabiliteze obiectivul în cauză, să se finanţeze. Eu am introdus în bugetul pe 2020, la ministrul Bode al Administraţiei, amendamentul pentru reabilitare. A fost prima finanţare şi începută proiectarea, iar acum se laudă unii şi alţii cu Gara Ragală şi lucrările demarate… Nu! Ei au pus cearceafuri şi stăteau cu mizeria acolo!
La fel şi cu Molivişul: am scos din fondul forestier acea pârtie, cu ministrul de atunci Ion Ştefan şi cu Ludovic Orban, la Piteşti, şi apoi nu s-a mai întâmplat nimic. Au trecut doi ani de zile. Consiliul Judeţean nu a finanţat lucrarea, deşi instalaţia exista, mai era nevoie de câteva miliarde băgate în buget… Acum toate avizele s-au pierdut, ar trebui să fie reluat acel demers. Poveşti şi vorbe am auzit şi aud de la mulţi. Realizări practice, palpabile, foarte puţine. Puţini pot spune că lasă ceva în urmă”.
„Nu este o noutate sau o chestie extraodinară
pentru mine dacă voi mai fi sau nu deputat”
La finalul conferinţei de presă, Adrian Miuţescu a făcut afirmaţia de mai sus. „Ceea ce am făcut eu în calitatea de deputat atât în primul mandat, cât şi în cel de-al doilea am făcut pentru judeţul Argeş, zona aceasta, pentru oamenii pe care cunosc şi pe care sper, atunci când îi întâlnesc pe stradă, că nu i-am făcut de ruşine prin prestaţia mea. De câte ori am avut ocazia, vocea mea în Parlamentul României s-a auzit!”.
Împreună pentru Argeş: 1 Decembrie 2024 – Votaţi poziţia 1!
Candidaţii noştri argeşeni pentru Parlamentul României:
CAMERA DEPUTAŢILOR
Adrian Miuţescu – deputat.
Emanuel Soare – prof. universitar.
Flavius Baibarac – inginer.
Ionel State – director tehnic.
Marian Drăgan – jurist.
Nicolae Baciu – antreprenor.
Cătălin Moraru – avocat.
Andreea Zabari – inginer.
Radu Amarinei – director vânzări.
Emil Crîşmac – consilier local.
Corneliu Zeana – medic.
Viorel Crăciuneanu – economist.
SENAT
Cristinel-Reliu Ion – general în rezervă.
Marian Anca – colonel în rezervă.
Ion Predescu – publicist.
Ionela Petre – antreprenor.
Gherghina Şutan – pensionar.
Alin Haloiu – inginer.
FORŢA DREPTEI
susţinuţi de PMP, Alternativa Dreaptă şi PNŢMM.
Dragi români,
Într-un moment critic pentru democraţia din România, ne-am unit forţele pentru a oferi o alternativă serioasă de dreapta la coaliţia care sufocă ţara, pentru a nu îi lăsa pe cei nemulţumiţi de cum merg lucrurile în România să cadă pradă populismului bazat pe ură, minciună şi dezbinare.
Noi, membrii celor patru formaţiuni politice de dreapta – Partidul Mişcarea Populară (PMP), Forţa Dreptei (FD), Alternativa Dreaptă (AD) şi Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) Maniu-Mihalache – am creat Alianţa Forţelor de Dreapta liberal-conservatoare.
Misiunea noastră este aceea de a asigura o reprezentare de calitate pentru românii care doresc libertate garantată, egalitate în faţa legii fără privilegii sau discriminări, competiţie corectă şi protecţia proprietăţii private, care vor ca instituţiile statului să revină în slujba cetăţeanului, şi nu în serviciul politic al partidelor de la guvernare.
TOŢI REPREZENTANŢII FORMAŢIUNILOR COMPONENTE
ALE ALIANŢEI CANDIDEAZĂ PE LISTELE FORŢA DREPTEI,
CU SEMNUL ELECTORAL „COPACUL”.
Alianţa Forţelor de Dreapta
Este formată din oameni cu coloană vertebrală şi principii ferme, care au refuzat compromisurile cu actuala putere, indiferent de tentaţiile venite din partea partidelor de guvernământ.
Alianţa se bazează pe convingeri solide, principii, idei, valori validate de experienţă care pot să ofere o bază temeinică pentru o guvernare sănătoasă, aliniată aşteptărilor cetăţenilor români.
Principii:
– Garantarea libertăţii pentru fiecare cetăţean.
– Garantarea proprietăţii private.
– Egalitatea reală în faţa legii, fără privilegii şi discriminări.
– Un stat minimal, cu birocraţie redusă şi instituţii în slujba cetăţeanului.
– Piaţă liberă, cu intervenţii minime din partea statului.
– Apărarea şi promovarea identităţii naţionale şi a tradiţiilor.
– Susţinerea instituţiilor fundamentale ale societăţii: familia, biserica, satul românesc, şcoala.
– Solidaritatea între generaţii.
Forţa Dreptei – Programul nostru de guvernare
1. Anularea măsurilor fiscale absurde ale coaliţiei PSD-PNL şi stabilitate fiscală timp de 4 ani.
2. Un mediu instituţional prietenos pentru afaceri, stimularea investiţiilor şi reducerea birocraţiei şi abuzurilor organelor de control.
3. Reforma administraţiei prin depolitizare şi promovarea meritocraţiei în funcţiile publice.
4. Buget de minim 2,5% din PIB pentru apărare, cu offset aplicat pe toate contractele de înzestrare, inclusiv pentru cele de la guvern la guvern, astfel încât achiziţiile militare să genereze investiţii în cercetare-dezvoltare şi în creşterea capacităţilor de producţie.
5. Politică externă verticală, care să urmărească sistematic interesele fundamentale ale României.
6. Reforma educaţiei axată pe depolitizare, consiliere profesională şi vocaţională care să asigure elevilor un parcurs educaţional adecvat, astfel încât după absolvirea şcolii să poată face faţă competiţiei de pe piaţa muncii.
7. Politică de sănătate care să fie bazată pe educaţie şi prevenţie, să redimensioneze sistemul de unităţi sanitare şi care să garanteze calitatea serviciilor medicale.
8. Creşterea investiţiilor în sistemul de irigaţii care să permită în 5 ani irigarea oricărei suprafeţe agricole aflate în zonele cu risc de secetă.
9. Lupta cu toate armele împotriva corupţiei, a traficului de droguri şi de persoane.
10. Finalizarea urgentă a marilor proiecte de investiţii în infrastructura de transport rutier, feroviar, aerian, fluvial şi maritim.
Adrian Miuţescu Deputat, Emanuel Soare Deputat:
„Încurajăm munca, nu o taxăm!
Prorităţi pentru un Argeş puternic şi prosper”
Reducerea cheltuielilor statului.
Reformă administrativ-teritorială pentru eficientizarea resurselor publice.
Reforma guvernului.
Reducerea numărului de ministere şi agenţii pentru un guvern suplu, dar eficient.
Sprijin pentru antreprenoriatul românesc.
Eliminarea măsurilor restrictive impuse de guvernul actual (PSD-PNL).
Dezvoltarea infrastructurii.
Finalizarea Autostrăzii Piteşti-Sibiu şi conectarea acesteia cu arterele judeţene şi centurile ocolitoare.
Susţinerea mediului de afaceri.
Legislaţie favorabilă pentru afacerile locale şi creşterea economică.
CMF: 11240022