Am muncit mult, am așteptat mult. Suntem însă aici, după un mare efort de țară! Și îmi doresc să ne putem bucura de această realizare!

Consiliul Justiție și Afaceri Interne a votat, iar de la 1 ianuarie 2025, în câteva zile, practic, România devine membru deplin al Spațiului Schengen. Românii merită acest moment!

Asta se întâmplă când ai o clasă politică pro-europeană. Îți atingi obiectivele strategice! România va avea parte de creștere economică, iar cetățenii vor putea călători mai ușor în Europa!

UE va fi mai puternică cu România în Schengen. Țara noastră a dovedit, în toate crizele multiple cu care ne-am confruntat, că e un partener de încredere!