Și cea mai bună cale este prevenția! Orice afecțiune depistată la timp contează, mai ales în mediul rural, unde știm toți cât de fragilă este infrastructura în domeniu.
Astăzi m-am alăturat cu mare drag campaniei „Împreună pentru Sănătatea Rurală”, desfășurată la Coșești, sat Leicești, județul Argeș. Acolo, timp de două zile, medici specialiști în domeniile Cardiologie, Medicină Internă, Pediatrie, Ginecologie, Dermatologie, Endocrinologie și Reumatologie au evaluat gratuit sănătatea localnicilor. Și a fost un succes, la câți oameni au venit!
Mulțumesc Sebastian Mihalcsak, vicepreședinte PNL Coșești, pentru invitație, dar mai ales pentru organizare și implicare în această acțiune admirabilă!
Sănătatea argeșenilor reprezintă unul dintre principalii factori care influențează dezvoltarea socială și economică a județului. Iar faptele bune se adună când oamenii au inițiativă!
Alina Gorghiu, preşedinte PNL Argeş
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.