Ansamblul fostului Penitenciar Pitești este clasat, începând de acum, ca monument istoric. La nivelul Ministerului Culturii a fost semnat ordinul prin care a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice și i se conferă regimul de monument istoric de grupa A.

Există acum toate premisele ca prin colaborarea Memorialului existent cu autoritățile locale și centrale să apară noi spații expoziționale care să ofere o imagine completă asupra unuia dintre cele mai sumbre aspecte ale represiunii comuniste în România, Fenomenul Pitești.

Am vizitat recent Memorialul împreună cu Ministrul Culturii, Raluca Turcan, căreia îi mulțumesc! Ai ocazia să parcurgi săli, precum Camera-spital nr.4, despre care există informații istorice care îți permit să înțelegi pe deplin natura criminală a regimului totalitar comunist.

Am întâlnit la Memorial tineri voluntari și studenți în practică. Este bine că există acest interes, iar istoricii de mâine arată că se vor apleca cu toată atenția asupra evenimentelor care au avut loc aici.

Multumesc doamnei Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Închisoarea Piteşti, pentru primire și informaţiile oferite, precum şi pentru tot ce a făcut pentru ca Piteştiul să aibă acest Memorial vizitat de oameni veniţi din toată lumea și care reprezintă un simbol al rezistenţei poporului nostru împotriva regimului totalitar!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.