Ce poate fi mai frumos, azi, 24 iunie, decât o imagine cu Elisabeta Rizea în ie!

Multe le-am văzut chiar în casa ei memorială, din Nucșoara, de care acum se ocupă strănepotul Bogdan Varvoreanu.

Însăși povestea Elisabetei Rizea ilustrează cele mai bogate semnificații ale modului în care ia româneasca este parte inseparabilă a sufletului femeilor din poporul nostru. Iar una dintre cămășile sale populare semnifică faptul că ia nu reprezintă doar un veșmânt de sărbătoare, o podoabă. Ia a fost, este și va rămâne pentru femei, timp de generații, un veșmânt de luptă, de rezistență față de opresiune și, din păcate, de sacrificiu.

Bucuria zilei a fost, însă, ușor umbrită de cum arată casa Elisabetei Rizea. Se degradează pe zi ce trece și am obligația morală de a trage un semnal de alarmă: această construcție trebuie să intre cât mai repede în reabilitare!

Și sper ca Asociația Elisabeta Rizea (AER) să beneficieze de sprijin, nu doar instituțional, pentru a o conserva.

Pentru început, alături de PNL Argeş, voi demara cât mai curând o campanie de strângere de fonduri pentru această misiune.

Casa Elisabetei Rizea este foarte importantă pentru generațiile viitoare, care trebuie să-și cunoască istoria: http://casaelisabetarizea.ro/#doneaza.

Alina Gorghiu, preşedinte PNL Argeş

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.