Către Întreaga Clasă Politică din România,
Către Toate Structurile de conducere ale Statului Român.

I. Cine suntem?

1. Suntem acei cetăţeni în uniformă ai României, acum în rezervă sau în retragere, care şi-au asumat prin jurământ apărarea Patriei şi garantarea cu preţul vieţii lor a valorilor ocrotite prin articolul 1 din Constituţia României.
2. Suntem Corpul profesionist şi dedicat al Armatei României, care prin înalta sa educaţie şi asumare a datoriei faţă de Patrie a creat condiţiile motrice, politice şi militare de accedere a României în Sistemul de Securitate Colectivă garantat de Alianţa Nord Atlantică, premisă care a facilitat, ulterior, admiterea în Uniunea Europeană.
3. Suntem cei care am slujit necondiţionat Patria, 24 din 24 de ore, fără a cere stimulente sau despăgubiri de viaţă, fără a comenta condiţiile precare din unităţile militare, poligoanele de instrucţie, zonele de intervenţie civilă calamitate sau teatrele de operaţii sau război.
4. Suntem cei cărora, prin legea organică, ni s-au luat parte din drepturile cetăţeneşti şi ni s-au limitat libertăţile fundamentale ale persoanei pentru menţinerea Corpului profesional într-o permanentă stare de acţiune, dar şi o corectă şi continuă neutralitate faţă de politicile de partid.
5. Suntem cei care, punând la baza Contractului cu Țara propria noastră viaţă, privim astăzi cu temere înfiorată cum sunt eludate sau chiar batjocorite valorile noastre pământene, modelul nostru de viaţă românesc, identitatea noastră etnică şi culturală, suveranitatea deciziei politice şi, nu în cele din urmă, Demnitatea noastră ca Naţiune. Privim cum ni se năruie idealurile şi zidirile Jurământului nostru! Noi înşine suntem ţinta invectivelor şi cuvintelor de ocară venite din partea răuvoitorilor României.

II. În numele a ceea ce suntem şi a dreptului de a ne manifesta în mod suveran voinţa, vă cerem:

1. Să schimbaţi în totalitate mecanismul de formare a clasei politice, în care principiul reprezentativităţii pe criterii de valoare personală, înaltă calificare şi merit public să stea la baza selecţiei şi promovării candidaturilor!
2. Să impuneţi obligativitatea ca reprezentarea românilor, în funcţiile alese şi numite, îndeosebi cele care privesc securitatea naţională, să se facă numai de către cetăţenii români, cu unică cetăţenie, în temeiul art. 54 din Constituţia României, jurământul fiind unic, numai faţă de România!
3. Să asiguraţi securizarea, dar în acelaşi timp, transparenţa procesului de vot, astfel ca orice scrutin, la orice nivel, să exprime întocmai voinţa populară!
4. Să eliminaţi din spaţiul media şi online orice manipulări ale societăţii sau grupurilor-ţintă predilecte prin propagandă agresivă şi falsuri produse prin intermediul inteligenţei artificiale şi să menţineţi toate Serviciile de Informaţii în starea de neutralitate instituţională protejând spaţiul de manifestare a opţiunilor alegătorilor!
5. Să realizaţi consolidarea Securităţii Integrate a României prin implicare activă a instituţiilor responsabile ale statului, astfel încât să devenim parte activă în luarea deciziilor strategice, atât în Alianţa Nord-Atlantică, cât şi în structurile Uniunii Europene! Rolul actual, doar de partener-executant, trebuie să înceteze şi să ne afirmăm valoarea inteligentă de codecident continental. Aplicarea cu fermitate a principiului subsidiarităţii trebuie să salvgardeze interesele Naţiunii Române.
6. Să refaceţi controlul suveran asupra tuturor resurselor naturale care stau la baza progresului şi civilizatiei moderne, dar şi a existenţei biologice a Naţiunii române, astfel:

– toate resursele energetice ale subsolului, precum şi cele vitale de suprafaţă;
– toate rezervele de valoare strategică complementare de aur, metale rare, metalele radioactive.

7. Să identificaţi şi să recuperaţi activele economice care au fost înstrăinate prin fraudare dovedită, corupţie şi colaboraţionism şi să confiscaţi averile ilicite! Refaceţi patrimoniul Naţiunii prin dreaptă răscumpărare şi justă şi necesară confiscare.
8. Să refaceţi sistemul bancar românesc pentru capitalizarea economiei autohtone şi să treceţi la o politică de prudenţă financiară şi o corectă fiscalitate faţă de băncile străine!
9. Să conservaţi fondul forestier existent şi să instituiţi controlul sever al înstrăinării acestuia, concomitent cu exploatarea economică, numai sub autoritatea statului român!
10. Să creaţi condiţiile de dezvoltare şi valorificare a economiei agricole, de sprijin preferenţial al producătorului român, prin instituirea cotelor de import la toate bunurile care pot fi produse în ţară! Logo-ul „Fabricat în România” trebuie susţinut de sloganul „Cumpăraţi de la Români!”. Descurajaţi orice vânzare către străini a terenurilor agricole.
11. Să creaţi imediat condiţiile legale atractive prin care românii împrăştiaţi de sărăcie în lume să se întoarcă în vetrele golite de viaţă!
12. Să susţineţi Familia Naturală formată între un bărbat şi o femeie şi să consolidaţi fondul biologic sănătos al Naţiunii Române.
13. Să opriţi importul masiv al forţei de muncă necalificată, precum şi constituirea de comunităţi alogene inadaptabile la cultura, tradiţia şi spiritualitatea românilor!

III. Invocăm imperativ:

1. Refaceţi cât mai repede cu putinţă, prin voinţă suverană comună, Unitatea Spaţiului de Existenţă a Naţiunii Române!
2. Recuperaţi şi refaceţi reparatoriu respectul instituţional al tuturor structurilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate prin recunoaşterea valorii şi meritului lor social în mecanismul statal de apărare al ţării şi de protecţie a populaţiei!
3. Faceţi să înceteze imediat şi să combateţi campaniile de manipulare produse de agenţi de influenţă în serviciul unor oficine ostile, care denigrează prin invective, epitete şi jargon suburban, armata şi, în general, instituţiile de forţă, dar şi şcoala şi biserica strămoşească, creând astfel stări emoţionale negative şi chiar conflictuale în rândul societăţii noastre!
4. Asiguraţi de urgenţă operaţionalizarea sistemului de pregătire a întregii populaţii pentru apărarea armată a ţării, prevăzută ca obligaţie de art. 55 al. (1) din Constituţie!
5. Preluaţi şi aplicaţi, întocmai, prevederile articolului 118, al. (1) din Constituţia României: „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi DEMOCRAȚIEI CONSTITUȚIONALE. (…)”.

În numele acestor prevederi, vă cerem să garantaţi societăţii româneşti DEMOCRAȚIA CONSTITUȚIONALĂ, prin punerea în practică a mecanismelor ce dau substanţă SUVERANITĂȚII POPORULUI ROMÂN.

REDAȚI ROMÂNILOR DEMNITATEA!

”PATRIA A PRIORI”

NOTĂ: Textul Apelului a fost dat spre consultare tuturor asociaţiilor militare prin preşedinţii acestora, cât şi, în mod individual, prin reţelele de socializare existente. Până la închiderea sesiunii de consultare şi-au dat acordul online un număr de 501 cadre militare în rezervă şi retragere, din care 41 generali, 316 colonei, 39 comandori aviaţie şi marină, 56 locotent-colonei, 8 maiori, 10 căpitani, precum şi 31 maiştri militari şi subofiţeri. Au fost însuşite şi adăugate textului un număr de 8 propuneri care se regăsesc în forma finală dată publicităţii. Cadrele militare menţionate sunt din toate categoriile de forţe, arme şi specialităţi aparţinând tuturor structurilor SNAOPS.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.