În Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 268/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Legea nouă reglementează durata contractelor de închiriere, între 7 și 10 ani, și prelungește termenul obligatoriu pentru aplicarea amenajamentului pastoral. Mai mult, acesta stabilește că primăriile pot încheia contracte de închiriere doar cu crescătorii care au domiciul în localitatea unde se află suprafața de arendat.
Pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul public al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor și pentru folosirea eficientă a acestora, unitățile administrativ teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE și/sau în SIIE, încheie contracte de concesiune/închiriere, în condițiile legii, pentru suprafețele de pajiști disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație, pe o perioadă cuprinsă între 7 și 10 ani.
Noua lege modificată mai impune ca fermierii care închiriază pășune să fie membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul localității respective.
Fermierii eligibili pentru închirierea pajiștilor trebuie să aibă animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) și/sau Sistemul de Identificare și Înregistrare a Ecvideelor (SIÎE) și să asigure o încărcătură de minim 0,3 UVM/ha.
În situația în care pajiștile se află în proprietarea fermierilor, în vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață (subvențiile APIA – n.r.), utilizatorii persoane fizice și juridice au obligația să asigure cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației, fără a avea obligația asigurării încărcăturii minime de animale.
Aurel Bălăşoiu, deputat PSD de Argeş
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.