Ce se întâmplă zilele acestea este cel puțin hilar. Suntem astăzi la Bistrița pentru a-i susține pe colegii noștri, deoarece, paradoxal, în România anului 2024, ai nevoie de aprobarea PNL și PSD pentru a depune niște simple liste de candidaturi!

Dreptul oricui de a contesta îl putem înțelege, însă nu putem înțelege abuzul celor de la BEJ Bistrița și BEJ Giurgiu!

Am avut și noi o contestație la Argeș, dar aceasta a fost respinsă în instanță ca nefondată, atât la Tribunal, cât și la Curtea de Apel. Colegii de la Bistrița nu au ajuns nici măcar în instanță… Așa ceva nu este permis într-o democrație, indiferent de stadiul ei de maturitate!

Vă înțelegem frustrările, dar nu putem permite așa ceva!

Cu Dumnezeu înainte!