Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus oficial sub acuzare de Parchetul General, pentru săvârşirea a şase infracţiuni, printre care acţiuni împotriva ordinii constituţionale; iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob; promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, anunţă defenseromania.ro. Acuzațiile care i se aduc lui Călin Georgescu ar putea constitui o parte din fundamentul pentru viitoarea motivare a Curții Constituționale privind excluderea sa din cursa prezidențială.

Conform unui comunicat de presă al Parchetului, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Georgescu sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:

* instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, prev. de art. 47 C.p., raportat la art. 32 C.p., rap. la art. 397 alin. 2 C.p.;
* comunicarea de informaţii false, prev. de art. 404 C.p;
* fals în declaraţii în formă continuată, prev. de art. 326, alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 35, alin. 1 C.p. (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţiile de avere);
* iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3, alin. 1 din O.U.G. nt. 31/2002;
* promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002;
* iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prevăzută de art. 6, alin. 1 din Legea nr. 157/2018.