Liderii celor trei partide vor merge luni, în forurile statutare, acolo unde vor prezenta rezultatul negocierilor și vor cere un vot pentru propunerea finală de premier. Se pare că Nicolae Ciucă are cele mai mari șanse să fie validat de toate cele trei formațiuni politice.
La ultima rundă de negocieri, liderii celor trei partide au discutat și tranșat împărţirea funcţiilor din eşalonul doi și trei din Guvern, dar și din legislativ.
Astfel, șefia Parlamentului va fi împărțită între PSD și PNL. Social democrații au revendicat funcția de președinte al Camerei Deputaților, post-cheie pentru controlul întregului legislativ și al proiectelor de lege din domenii importante ca social-economic, educație și justiție. Președintele PSD, Marcel Ciolacu vizează acest post și cel mai probabil va fi și votat în plen de către deputații PSD, PNL și UDMR care vor face o majoritate confortabilă.
Funcția de președinte al Senatului va fi preluată de către Florin Cîțu, după negocieri ale liberalilor cu propriul șef de partid pentru a-l convinge să renunțe la o nouă nominalizare pentru funcția de premier.
Totodată, în comisiile de specialitate ale Parlamentului se vor face schimbări, iar parlamentarii USR care dețin conducerea comisiilor vor fi înlocuiți cu cei ai PSD și PNL, după ce se va oficializa noua majoritate din legislativ. PSD va primi șefia a 9 comisii, iar PNL 7.
Astfel, la Camera Deputațior, PSD va lua şefia Comisiei juridice şi a Comisiei de muncă, în timp ce PNL va primi preşedinţia Comisiei de cultură. La Senat, PNL va prelua şefia Comisiei Economice.
Pentru portofoliile din Guvern, bătălia în interiorul partidelor este în plină desfășurare. Social-democrații au obținut în urma negocierilor portofolii-cheie în Guvern. Este vorba despre Finanțe, Transporturi, Muncă și Sănătate. Conducerea PSD intenționează să propună numele de lideri ai partidului pe ministerele importante.
La PNL, Florin Cîțu este în conflict direct cu cei patru prim-vicepreședinți și încearcă să-și impună oamenii pe portofoliile importante. De altfel, Cîțu a cerut garanții președintelui Klaus Iohannis că va avea un cuvânt greu de spus la formarea Guvernului, într-o întâlnire privată care a avut loc în cursul acestei săptămâni.
În UDMR lucrurile sunt clare și nu se așteaptă să apară modificări pe portofoliile pe care și le-au păstrat și în noua coaliție.
Cum ar putea arata Guvernul PSD-PNL-UDMR: premier Nicolae Ciucă; vicepremier – Sorin Grindeanu; vicepremier – Kelemen Hunor.
PSD: secretar General al Guvernului, Marian Neacșu; Finanțe – Adrian Câciu/Leonardo Badea; Transporturi – Sorin Grindeanu; Muncă – Marius Budăi; Sănătate – Alexandru Rafila; Apărare – Titus Corlățean/Vasile Dîncu; Agricultură – Adrian Chesnoiu; Economie – Radu Popa; Cultură – Lucian Romașcanu/Vasile Dîncu; Tineret și Familie – Gabriela Firea.
PNL: Justiţie – Alina Gorghiu/Cătălin Predoiu; Interne – Lucian Bode; Educație – Sorin Cîmpeanu; Energie – Virgil Popescu; Externe – Bogdan Aurescu; Fonduri Europene – Marcel Boloș/Cristian Bușoi; Digitalizare – Robert Sighiartău; IMM și Turism – Daniel Cadariu.
UDMR: Dezvoltare – Cseke Attila; Mediu – Tancsoz Barna; Sport – Eduard Novak.
O altă categorie de funcții împărțite sunt cele din esalonul doi și trei din Guvern. Astfel, din cei 80 de secretari de stat din Guvern, PSD va numi 42, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR 8, conform ponderii din Parlament. Liberalii pierd 13 secretari de stat comparativ cu Guvernul PNL-USR-UDMR.
Și funcțiile din teritoriu au fost împărțite între cele trei partide. Este vorba despre posturile de prefecţi, subprefecţi, şefi de agenţii. Din cele 42 de funcții de prefect, PSD va numi 21 de oameni, în timp ce PNL 17, iar UDMR 4 prefecți. Pe „surse”, acolo unde un partid deține șefia Consiliului Județean, va numi pe linie prefecții și șefii de deconcentrate!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.