Cea mai proaspătă filială a partidului parlamentar condus de George Simion s-a înfiinţat astăzi la Curtea de Argeş. Aşa cum au anunţat organizatorii, la ora 13.00, Sala mică de la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” s-a umplut cu simpatizanţi, iar coordonatorul partidului la nivelul judeţului, Bogdan Velcescu, a deschis lucrările şedinţei.

După un scurt discurs mobilizator, acesta i-a dat cuvântul parlamentarului de Argeş, deputatul general (r) doctor Mircea Chelaru. Timp de aproape 30 de minute, domnia sa a abordat mai multe aspecte, făcând o trecere în revistă a obiectivelor doctrinare ale AUR, un adevărat îndreptar pe care trebuie să şi-l însuşească orice simpatizant care îşi doreşte să devină membru al acestei formaţiuni politice. Vă redăm în cele ce urmează un scurt fragment:

„Noi nu promovăm politici partizane (de partid). Politica acestei mişcări de conştiinţă naţională este Unirea Românilor. AUR este prescurtarea Alianţei pentru Unirea Românilor. Trebuie să contracarăm principala boală a românilor, dezbinarea. În dezbinare nu poţi să faci nici unitate naţională, nici construcţie socială, nu poţi să asimilezi nici valori ale civilizaţiei moderne. La primul val mai mare de provocare a lumii, totul se năruie precum castelele de nisip construite de copii pe malul mării. De ce? Pentru că nu există o temelie sănătoasă şi filonul betonat al unei coloane vertebrale inteligente şi solidare. Lipseşte solidaritatea, lipseşte respectul faţă de aproapele nostru”, a spus deputatul Chelaru.

Coordonatorul AUR Argeş, Bogdan Velcescu, a anunţat apoi că de filiala nou-înfiinţată de la Curtea de Argeş se va ocupa Gina Grigorescu, cea care a fost numită în funcţia de lider interimar timp de 6 luni de zile. Apoi, conform prevederilor statutare, se va organiza conferinţa municipală de alegeri în care va fi votată conducerea filialei locale.

Vizibil emoţionată, fostul om de presă Gina Grigorescu a luat cuvântul şi a rostit următorul mesaj: „Mă bucur că sunteţi prezenţi astăzi aici, într-un număr atât de mare. Mă simt onorată şi, totodată, este o mare responsabilitate. Doar împreună putem să avem un altfel de viitor, unul mai bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Au urmat apoi scurte momente de socializare, s-au făcut primii paşi pentru punerea la punct a bazei de date, dar şi pentru semnarea primelor adeziuni. S-a desprins ideea că AUR Curtea de Argeş are nevoie cât mai repede de un sediu al filialei locale, lucru care a fost notat la „de rezolvat” în agenda conducerii. La finalul întâlnirii, cei prezenţi au făcut o fotografie de grup, pentru a marca momentul înfiinţării filialei din Primul Oraş Regal al României.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.