Deputaţii au decis ca proiectul Legii consumatorului vulnerabil să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților. În acest sens, comisiile sesizate în fond – Economică, Industrii şi Muncă – s-au reunit în paralel cu desfăşurarea şedinţei de plen pentru a elabora raportul. Ca membru al Comisiei pentru Industrii și servicii, președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a participat la dezbateri.

„Prin această lege, consumatorii vulnerabili vor fi sprijiniți pentru plata facturilor la energie electrică și gaze. Vorbim de peste 500.000 de familii care vor primi din partea statului un ajutor de care au mare nevoie, în contextul majorării prețurilor la energie”, a declarat deputatul PNL Adrian Miuțescu.

Conform proiectului de lege, consumatorii consideraţi vulnerabili pot primi ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, pentru gaze naturale, pentru energie electrică sau combustibili solizi şi/sau petrolieri. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este, conform proiectului, de 810 lei/persoană în cazul familiei şi de 2.053 lei în cazul persoanei singure. Valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat este, conform aceluiaşi proiect, de 250 lei/lunar pentru gaze naturale, de 500 lei/lunar pentru energie electrică şi de 80 lei/lunar pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Mihai Cristian BOBI

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.