Deși ministrul Simona Bucura-Oprescu se lăuda cu puțin timp în urmă că va mări cu aproximativ 40% pensile românilor, iată că aproape o treime dintre pensionari nu au câștigat nimic, ba din contră. Și alte sute de mii au primit majorări nesemnificative, de câteva zeci de lei.
După marea recalculare a pensiilor, peste 800.000 de seniori vor rămâne cu pensiile înghețate și nu vor beneficia nici de indexarea cu rata inflației ani de zile. Asta o spune clar art. 144, alin. 6 din noua Lege a pensiilor, care prevede că pensiile actuale ramân înghețate până când din cresterea peste ani a VPR-ului, pe actualul calcul, va rezulta o pensie mai mare.
Ba mai mult, după recalcularea mult așteptată, rămân cu indemnizația socială, de 1.281 lei, nu mai puțin de 950.000 de pensionari. Practic, cei cu pensii mici, de subzistență, se vor lupta cu sărăcia în continuare, în timp ce o parte dintre pensionarii cu venituri peste medie vor încasa substanțial mai mult, după noua lege.
Noua Lege a pensiilor îi dezavantajează pe cei care au lucrat în condiții speciale de muncă, au boli profesionale, sau diferite dizabilități, dar păstrează practic neatinse privilegiile celor cu pensii speciale.
Cam asta este „echitatea socială” promisă de PSD și PNL! Noua Lege a pensiilor riscă să le explodeze fix în față prezidențiabililor care se văd conducând România și din 2025: pensionarul special Nicolae Ciucă, ajuns, culmea, președinte al PNL și șeful pe linie de partid al ministrului Muncii, Marcel Ciolacu – care, ca de obicei, încearcă tardiv să dreagă dezastrul recalculării cu modificarea plafonului de impozitare a pensiilor.