Stimați invitați,
Doamnelor și domnilor,

Mă bucur să fiu în fața dumneavoastră în calitate de candidat la funcția de președinte al PNL Argeș. Lucrăm deja de ceva timp împreună și cred cu tot sufletul că putem să facem o treabă bună!

Am crezut 100% în acest proiect din primul moment. Și acum vă spun că am toate motivele să cred mie-n sută cum se zice!!!

Sunt din Argeș… Curtea de Argeș… Am crescut chiar lângă mănăstirea lui Manole! Așa că știu județul ăsta pe de rost, cu bune și cu rele.

Nu putem spune că Argeș nu are rezultate economice. Este un județ cu o industrie puternică și, totuși, numai în jur de 65% din drumurile județene sunt asfaltate.

Piteștiul nu are un parc industrial!

Au trecut 32 de ani și sunt lucruri ce ar fi fost foarte bune pentru argeșeni, dar nu s-au făcut.

Noi trebuie să avem un program de dezvoltare pentru Argeș, să provocăm restul mediulului politic, să îi scoatem din zona de confort.

Să le spunem oamenilor să fie exigenți cu partidele politice. Pentru că județul are resurse să se dezvolte mai frumos!

PNL Argeș, de astăzi, va prezenta mesaje pozitive nu căutăm să atacăm, nu cu scandal.

Dezvoltăm Argeșul cu măsuri liberale și cu bună colaborare între Guvernul de la București și autoritățile locale!

Sunt multe de făcut, de exemplu, în domeniul turismului! După ce stai de vorbă cu investitorii, cu oamenii de afaceri, cu turiștii, cu localnicii, cum am făcut eu fiind la pas prin Argeș, îţi poţi face o imagine asupra situaţiei reale.

Avem Transfăgărășanul figurează în topul celor mai spectaculoase șosele montane din lume, dar este închis în mare parte din an! La Transalpina s-a găsit o soluție, aici nu…

Cetatea Poenari: ar putea fi un obiectiv la fel de faimos pe cât este Vlad Țepeș, cel care a construit-o, dar accesul este dificil. La Cetatea Deva funcționează o telecabină din 2005!!! Şi la Râșnov este telecabină. Concluzia o trageți dumneavoastră.

Drumul de la Rucăr la Bran este căutat de turiști, dar lucrările de reabilitare parcă ar avea contract cu Sisif.

În Argeș sunt cei mai înalți munți din țară și nu există o pârtie de schi, dar se vorbește încontinuu de ea și se fac promisiuni de 15 ani.

Sunt probleme reale! Și uite că PNL Argeș are curajul de a vorbi despre lucruri care au fost ocolite până acum!

Dragi colegi,

V-am spus, cred în acest proiect al PNL Argeș!

M-am convins de un lucru. Putem uita un eșec recent. Locul 38 în clasamentul național NU este potențialul real al PNL Argeș.

Vom crește cu siguranță în zona mediei naționale! Aici sunt oameni care au muncit și vor să muncească, i-am întâlnit, îi știu, mă bazez pe ei.

Acum, PNL a intrat la nivel național într-o nouă perioadă de creștere, avem un premier liberal care este și președintele PNL. Avem, deci, un Executiv cu amprentă liberală.

Un președinte al României care susține ideile liberale, un vechi partener al PNL.

Am dovedit în ultimele luni că PNL Argeș poate conta la nivel național și este parte la deciziile PNL. S-a văzut asta pentru că suntem reprezentați în Executiv, la Prefectură și profit de ocazie să le mulțumesc celor din conducerea centrală că au venit astăzi.

Noi suntem obligați acum să confirmăm! Și mai ales că se apropie 24 mai, când va avea loc tradiționala reuniune de la Florica a PNL. Aș vrea să mai spun ceva: ne asumăm responsabilitatea ca liberalismul să revină acasă!

Stimați colegi,

Avem proiecte bune pentru dezvoltarea locală. Le vom susține pe toate!

Vom propune soluții pentru agricultura argeșeană, pentru că Argeșul are și Sud agricol, nu doar Nord muntos; pentru dezvoltarea parcurilor industriale în Argeș; susținem proiectele de infrastructură și dezvoltarea părții de nord a județului, cu tot ceea ce înseamnă economia montană!

Vă promit că o să vedeți dinamism la PNL Argeș!

Comunicarea online va fi tot mai puternică!

Avem obiective strategice legate de mediul urban! Nu putem să rămânem la situația de acum, să nu avem primari liberali în orașe! Este o prioritate!

Am lansat în ultimul timp proiecte legate de Parcul Trivale, de viitorul Spital Municipal de la Pitești, am susținut deblocarea proiectului Hala Centrală din Câmpulung și introducerea bugetului multianual la Curtea de Argeș!

Nu avem timp la discreție, dar există energie pentru un proiect politic liberal consistent în Argeș!!!

Și ceva important, o provocare pe care mi-am asumat-o ca argeșencele să simtă că sunt reprezentate. Suntem în această echipă 7 femei. Și li se adaugă alte 3 colege, membre de drept din partea OFL, TNL și organizației pensionarilor!

Este pentru prima dată când o echipă pentru BPJ al PNL Argeș are în componență așa multe femei!

După aceste alegeri, vor fi doar câștigători! Toți candidații vor fi integrați în echipă. E drept, sunt puține locuri în BPJ, dar decizia va fi luată de noi toți. Toți colegii care au disponibilitatea și dorința de a lucra pentru PNL Argeș își vor găsi locul la masa deciziei, toți cei care se implică vor fi alături de mine atunci când luăm hotărâri în PNL Argeș!!!

PNL Argeș va crește! Liberalismul revine acasă!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.