Stimată Doamnă președinte,
stimată Doamnă prim-ministru,
stimate Domnule președinte, dragă Doina Gherman,
Doamnelor și domnilor, stimați colegi parlamentari,

Dați-mi voie să încep prin a vă felicita pentru că ați avut realizări relevante în domeniul recunoașterii reprezentării femeilor în politică într-un timp relativ scurt! Însă da, mai avem încă foarte multe lucruri de făcut. Și acest lucru se poate întâmpla doar dacă îl facem împreună efortul acesta.

Știu că astăzi va fi adoptată o Rezoluție a Platformei Femeilor Deputat din Parlamentul Republicii Moldova. O să vă rog să îmi înmânați și mie un exemplar al acestei Rezoluții în forma originală, pentru că simt nevoia să îl prezint în Parlamentul României ca document de referință în ceea ce privește reprezentarea femeilor în politică.

Și vă provoc la pasul 2, să avem într-un viitor apropiat o platformă a femeilor parlamentar din Republica Moldova și România. Cred că ar fi un gest care ne-ar face pe toate să împingem lucrurile cu forță înainte.

Eforturile dvs. au o semnificație care depășește dezbaterile actuale despre reprezentarea femeilor în politică, despre asigurarea accesului egal al femeilor și bărbaților la funcțiile publice: e vorba despre elemente fundamentale ale funcționării unui sistem democratic. E vorba despre drepturi și libertăți, despre reprezentarea justă a fiecăruia pe scena politică și despre respectarea drepturilor oamenilor la asociere, fără niciun fel de discriminare.

De când sunt eu în viața publică, am învățat un lucru și l-am simțit în fiecare celulă: că o societate cu mai multe femei este o societate cu mult mai puțin abuz!

Un alt aspect meritoriu este modul în care femeile-lider din R. Moldova au realizat o fuziune interesantă, remarcabilă, de subliniat între reformele necesare în această țară și energia generată de schimbarea clasei politice. Și uite așa au apărut măsuri care au avut succces, însă legislația privind brățările electronice pentru protejarea victimelor violenței domestice sau dezbaterea recentă cu privire la egalitatea salariilor dintre bărbați și femei sunt teme de mare actualitate și atât de necesare.

Spunea prietena mea Doina Gherman că și în România avem o propunere legislativă, al cărei inițiator sunt alături de multe alte colege din Parlament, cu privire la introducerea cotelor de gen. A fost adoptată de Senatul României, însă urmează Camera Deputaților, care este Cameră decizională, și vă cer suportul. Vă cer suportul pentru ca această lege să devină realitate și în România și sunt convinsă că o să beneficiez de sprijinul dvs pentru a adopta această lege, pentru că, întotdeauna, sprijinul informal este mai prețios decât orice.

Există însă voci care spun că e o discriminare pozitivă. Adevărul este însă unul: dacă aceste cote nu ar fi fost impuse în multe societăți în care ele există, mai ales în cele care sunt dominate de mentalități patriarhale, reprezentarea femeilor în viața publică, în politică ar fi fost infinit mai mică, iar societatea ar fi rămas blocată în trecut. Drept urmare, o spun foarte ferm că atunci când schimbările NU se fac de la sine, ele trebuie impuse. Chiar și prin lege.

În acest moment, de asemenea, există noi dezbateri politice la nivelul UE legate de echilibrul de gen în companii. Soluția o știți, cea care se profilează de fapt este aceea ca 40% din directorii non-executivi sau 33% din toți directorii să fie de genul mai puțin reprezentat. Deci da, intrăm și la acest capitol pe un teritoriu foarte important, în care trebuie să înțelegem accesul egal al femeilor și bărbaților, nu doar la mandate electorale și la funcții elective… ci și la responsabilități profesionale și sociale!

Stimate doamne, stimați domni, susțin soluția reprezentată de cotele de gen, electorale, dar și corporatiste, atât pentru mediul politic, cât și economic.

Vă urez mult succes, nu doar la această conferință, în toți pașii care urmează, și vă mulțumesc încă o dată pentru invitație.

Stimată Doamnă Președinte Maia Sandu, stimate colege, stimată Doamnă Prim-ministru, sunteți o sursă de inspirație pentru multe femei din Europa! Succes!

Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului României

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.