Doamna primar,
Domnilor primari,
Stimați colegi viceprimari, consilieri,

Sunteți motorul PNL Argeș și cei mai buni comunicatori pe care partidul îi are în relația directă cu cetățenii! Pentru dvs. și pentru organizația pe care eu o conduc, proiectele dumneavoastră reprezintă cea mai bună platformă de câștig electoral!

Mergând prin tot județul și bătând la pas fiecare organizație, nu doar în localitățile conduse de primari PNL, am ajuns la concluzia că primăriile pe care dvs. le conduceți sunt din punct de vedere administrativ oaze de performanță, de normalitate!

Sunt obiective pe care împreună ar trebui să ni le fixăm. Va trebui să îndrăznim mai mult pentru 2024 în Argeș, pentru ca, în 2028, să reușim să câștigăm județul care de 32 de ani este condus de PSD cu rezultate pe care le știți și dvs.

Politica nu se face pe termen scurt, întotdeauna se face pe termen lung si avem obligația să fixăm aceste repere în timp, aceste standarde, ca să ne atingem obiectivele așa cum le-am stabilit!

Uneori mă și mir că producem atât deranj unora doar pentru că vorbim despre ce lipsește în județul Argeș: de la infrastructura județeană proastă, pentru că este una dintre cele mai proaste infrastructuri județene din România, la faptul că nu avem un spital nou aici, nu s-a gândit nimeni că ne trebuie la nivel de municipiu un spital nou, la faptul că nu avem un parc industrial, deși investitorii își doresc un parc industrial, până la faptul că suntem județul care are cel mai mare număr de dosare, cu miile, câștigate de pensionarii argeșeni pe recalculare în instanțele de judecată pentru că, la Argeș, Casa de Pensii Argeș își bate joc de pensionari.

Au trecut 30 de zile și dl. Budăi nici astăzi nu a răspuns interpelării unui senator, întâmplător președintele interimar al Senatului, cu privire la speța din Argeș. Dar vă promit că săptămana viitoare voi redeschide acest subiect, pentru că lipsa de respect a instituțiilor conduse de PSD în Argeș este extraordinar de mare și cred că pensionarii nu merită să fie sfidați.

Stimați colegi,

Știm de unde plecăm! Avem prefect liberal, am câștigat în alegeri 24 de comune – între timp s-au alăturat echipei încă doi primari – avem peste 300 de consilieri locali, dar trebuie să fie și mai bine de atât!

Pentru că vreau să spulberăm un mit. Mesajul că: „PSD are cam totul în județul nostru și nu poate fi bătut!” este fals. Este un mit care va fi spulberat! Cei care vor gândi așa de acum, vor avea de câștigat în 2024.

O să reiau ideea enunțată de Florin Roman. Sunt multe realizări pe care poate că nu le-am comunicat atât de bine. Am făcut multe lucruri bune pentru administrațiile locale și toate realizările liberale trebuie să fie cunoscute!

Proiectul ”Anghel Saligny” este un mare succes în toată România, pentru că era mare nevoie de astfel de investiții. Vorbim despre un proiect de investiții care aici, în Argeș, sunt de peste 1,5 miliarde!

Comunele conduse de primari PNL au în total 37 de proiecte aprobate, dintre care 22 vizează modernizări și asfaltări de drumuri sau construirea de poduri, 10 sunt pentru canalizare, iar 5 sunt destinate alimentării cu apă.

Programul liberal ”Masa caldă”: la nivel național, 300 de unități de învățământ sunt incluse în anul școlar 2022-2023, dublu comparativ cu anul trecut, și asta este meritul liberalilor! Un program bine gândit și necesar, de care vor beneficia și elevi din trei comune conduse de primari PNL: Albeștii de Argeș, Hârtiești și Țițești.

De asemenea, îi felicit pe primarii din Argeș cărora le-au fost aprobate proiecte pe PNRR, Componenta 10 Fondul Local: Căldăraru, Hârtiești, Moșoaia, Albeștii de Muscel, Bârla, Suseni, Albeștii de Argeș, Băbana, Schitu Golești, Buzoești. Sunt doar exemple care îmi vin acum în minte, dar fiecare dintre voi trebuie lăudat pentru proiectele voastre!

Adrian Vestea este preşedintele interimar al Ligii Aleșilor Locali, probabil va fi ales ca președinte, are si suportul meu. Obiectivele pe care Liga Aleșilor Locali la are la nivel național nu sunt deloc ușoare. Nu avem voie să pierdem Consilii Județene! Trebuie să ne conservăm numărul de consilii județene pe care PNL le are acuml! Va trebui să conservăm sau să creștem numărul de primari pe care îi avem la nivel național.

Pentru că pe mine mă doare mai tare de ce se întâmplă în Argeș. O să vă spun un lucru. De rezultatul nostru, nu doar la alegerile locale din 2024, va depinde viitoarea guvernare a PNL. Uneori nu facem această legătură firească între rezultatul din alegerile locale și cine ajunge la guvernare.

Punem pe umerii dvs. o responsabilitate mare. Să știți că și viitorul președinte al României stă în rezultatul de la locale. Nu avem voie să nu știm bine aceasta rețetă!

Dragi colegi,

Am văzut zilele acestea că un coleg din coaliție, una stabilă, de altfel și pe care o doresc de durată pentru că România trece printr-o perioadă complicată, dă declarații contondente pe unde merge prin țară și ne mai ceartă. Noi zâmbim și ne vedem serioși de treabă. Și comunicăm adevărul, chiar dacă îi mai supără pe alții, trebuie să comunicăm adevărul. Despre ce am făcut și despre ce vom face.

La începutul lui 2023, PNL, cu premier liberal, va opera a treia creștere consecutivă semnificativă a punctului de pensie. Guvernul liberal a crescut pensiile atât la 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14% – cea mai mare creștere din Europa – cât și la 1 ianuarie 2022, când a fost majorat punctul de pensie cu 10%.

Și o să vedeți că vom creşte și la începutul lui ianuarie 2023 punctul de pensie astfel încât sâ acopere inflația, așa cum Președintele României ne-a cerut, cum Premierul a anunțat. Suntem singurul partid care de trei ori la rând îl creştem, subliniez, pentru că își arogă alții meritele și spun că fără ei la guvernare nu s-ar fi întâmplat acest lucru.

S-a întâmplat fără ei la guvernare de două ori, se întâmplă acum tot cu premier liberal și avem cu ce să ne mândrim. Știm să ținem și cu mediul economic, și cu antreprenorii, dar respectăm și pensionarul, și categoriile vulnerabile!

În luna ianuarie, tot 2022, pentru a veni în sprijinul pensionarilor afectați de creșterile de prețuri, guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a acordat un sprijin financiar celor cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei. lar, în luna iulie, pensionarii cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei au primit un alt sprijin financiar în valoare de 700 de lei.

Trebuie să le spunem celor care fac bani pentru economia românească, antreprenorilor români, cetățenilor români că SISTEMUL DE IMPOZITARE NU SE SCHIMBĂ! Nici COTA UNICĂ nu devine progresivă!

Aceasta este o garanție pentru grupurile sociale active din societate. Dezvoltarea economică a României depinde de evoluția mediului de afaceri. Prezența PNL în guvern este garanția cea mai puternică că antreprenorii sunt respectați.

Să nu uităm: bugetul pentru investiții stabilit de acest guvernul, de 7% din PIB, este cel mai mare din ultimii 30 de ani – 88 miliarde de lei. E de dorit ca nimeni să nu abordeze în cheie populistă politicile fiscale ale statului.

Vă asigur de tot respectul meu, voi avea grijă să repunem Argeșul pe harta filialelor care contează!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.