Astăzi, atât cetățenii, cât și consilierii locali din Curtea de Argeș au fost martorii comportamentului abuziv și sfidător, etalat cu multă bunăvoință de primarul PSD, Constantin Panțurescu.

Ședința de Consiliu Local, în care ar fi trebuit să fie dezbătute teme de interes pentru comunitate a fost transformată într-un circ ieftin, grobian pe alocuri, din cauză că edilul Panțurescu a înțeles că ședințele se conduc în mod despotic, fără o minimă intenție de dialog civilizat din partea sa.

Totul a pornit de la refuzul președintei de ședință și al primarului de a pune pe ordinea de zi la punctul Diverse, problemele unor cetățeni prezenți în sală, mare parte din ei cu probleme oncologice. Răspunsul edilului, “că așa vreau eu”, la întrebarea consilierilor PNL, de ce refuză să supună dezbaterii punctul Diverse, este elocvent.

Ședința a fost una total necivilizată, cu urlete și amenințări, totul culminând cu ordinul brutal al primarului de a chema Poliția ca să dea afară un cetățean care dorea să ia cuvântul. În semn de protest față de comportamentul sfidător al lui Constantin Panțurescu, consilierii PNL, USR și PMP au părăsit lucrările ședinței.

Domnule Panțurescu, Primăria Curtea de Argeș nu este proprietatea dumneavoastră, nu este “pe persoană fizică”, cum greșit ați înțeles. Această instituție aparține cetățenilor care, conform legii, au tot dreptul să participe la ședințele publice pentru a-și expune problemele. Dezavuăm total comportamentul primarului Panțurescu și constatăm cu regret că, pe zi ce trece, își pierde uzul rațiunii și refuză un dialog civilizat cu cetățenii și cu consilierii locali.

Departamentul Comunicare din cadrul PNL Curtea de Argeş

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.