Suntem în campanie electorală, iar echipele principalelor forţe politice din municipiul Curtea de Argeş sunt prezente zi de zi pe străzile oraşului pentru a lua contact cu oamenii şi pentru a le prezenta oferta electorală cu care se vor prezenta în data de 9 iunie pentru a obţine noi mandate pentru funcţiile de primar şi de consilieri locali. Dacă unii dintre ei vin doar cu promisiuni care mai de care mai fanteziste, nu acelaşi lucru se poate spune despre echipa celor de la PSD Curtea de Argeş, cea care a câştigat în 2020 funcţia de primar prin ing. Constantin Panţurescu (al doilea mandat de edil-şef) şi alte 9 posturi de consilier local. Social-democraţii din municipiu s-au întărit în acest an cu alţi doi colegi redutabili, prof. Marius Octavian Moisescu (ex-PNL) şi prof. Emanoil Lică (ex-PRO România), care deşi s-au aflat la primul mandat, şi-au făcut pe deplin datoria faţă de comunitate, sprijinind toate proiectele care au adus bunăstare cetăţenilor, indiferent de culoarea politică şi directivele pe care le dădeau vremelnicii lideri ai partidelor din care făceau parte.

Revenind la partea de campanie electorală, după ce miercuri a fost pe Bulevardul Basarabilor, joi, începând cu orele 16.00, o puternică echipă a PSD Curtea de Argeş s-a deplasat în arealul Asociaţiei de Proprietari nr. 20 (zona Spitalului Municipal) condusă de nu mai puţin de 46 de ani de către cunoscutul lor coleg Silviu Popescu, pentru a lua contact cu problemele cetăţenilor şi a le prezenta oferta electorală cu care continuă la Primărie Constantin Panţurescu şi consilierii social-democraţi. Multe dintre doleanţele cetăţenilor şi-au găsit rezolvarea pe loc, mai ales cele care ţineau de problemele edilitar-gospodăreşti sau cele de asistenţă socială. În continuare s-a mers pe strada Cuza Vodă şi s-a discutat cu cetăţenii din zona caselor care au semnalat probleme la canalizarea menajeră şi la cea pluvială, apoi s-a coborât pe strada Elena Cuza, cu zona Farmaciei Catena (fosta nr. 90) şi apoi s-a trecut pe Bulevardul Basarabilor, ajungându-se în zona Terasei 1 Mai, a pieţei şi a parcului.

Peste tot, delegaţia social-democrată a fost primită cu braţele deschise şi cu încredere de cetăţeni, care le-au cerut viceprimarului Ştefan Dumitrache şi echipei din care au făcut parte prof. Marius Octavian Moisescu, Loredana Stancu, Emanoil Lică, dr. Florian Badea, jr. Răzvan Bădescu, Loredana Ilie, Bogdan Socaciu, Adriana Tatu, Andrei Burtilă, Gigel Bodoc şi mulţi alţii, să facă diligenţele pentru urgentarea lucrărilor de tăiere a ierbii care a creat în unele locuri o adevărată junglă urbană şi repararea aparatelor de joacă din parc, care le pun copiilor în pericol integritatea corporală.

Vineri, acţiunea de socializare şi de campanie electorală s-a mutat în zona Ivancea şi în cartierul Progresu. Viceprimarul Ştefan Dumitrache a fost însoţit de prof. Marius Octavian Moisescu, Emanoil Lică, Ion Şerban, Bogdan Socaciu, Adriana Tatu, Sanda Ungurenuş, dr. Florian Badea, Gigel Bodoc şi Andrei Burtilă, iar temele principale abordate de cetăţeni au fost cele referitoare la depozitarea aiurea a gunoiului menajer şi s-a semnalizat faptul că tomberoanele sunt umplute de „turiştii” din cartierele învecinate care îşi lasă deşeurile în pubelele asociaţiilor de proprietari vecine. Oamenii doresc o monitorizare cu camere de luat vederi a acestor puncte sensibile din cartiere, iar echipa PSD i-a asigurat pe cetăţeni că în curând problema va fi rezolvată după ce va fi implementat sistemul de insule ecologice digitalizate, care prevede colectarea separată a deşeurilor, proiect care este „pe ţeavă”, cum se spune.

Sâmbătă, candidaţii PSD în frunte cu primarul Constantin Panţurescu au fost în Parcul „Fântâna lui Manole” la manifestările organizate la Curtea de Argeş cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului. Cu această ocazie au răspuns „prezent” viceprimarul Ştefan Dumitrache, prof. Loredana Stancu, Marius Octavian Moisescu, Ana Răduţu-Babeţ, Emanoil Lică, Ion Şerban, Bogdan Socaciu, Sanda Ungurenuş, Florian Badea, Dragoş Onea, jr. Răzvan Bădescu, Gigel Bodoc şi alţii.

Astăzi a fost o nouă zi de campanie electorală, de această dată în Piaţa Centrală a municipiului Curtea de Argeş. Alături de viceprimarul Ştefan Dumitrache a fost liderul TSD Loredana Ilie, prof. Marius Octavian Moisescu, Emanoil Lică, Ana Răduţu-Babeţ, Bogdan Socaciu, Sanda Ungurenuş, Dragoş Onea, prof. Elena-Graţiela Tuţă, dar şi Ionuţ Andrei, candidat pentru un nou mandat de consilier judeţean. Din nou dialogul a primat, însă ideea generală pe care au desprins-o reprezentanţii partidului „celor trei trandafiri” din discuţiile cu cetăţenii oraşului a fost următoarea: „Curtea de Argeş nu mai are timp pentru experimente. În consecinţă, votăm în 9 iunie poziția 4 pe buletinul de vot, Constantin Panţurescu şi echipa PSD Curtea de Argeş pentru a continua dezvoltarea municipiului nostru!”.

Material realizat de către S.C. ALECO MEDIA PRESS S.R.L., editor al site-ului www.politikia.ro, la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar: 21240002.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.