Familia Regală a aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la Domnul a doamnei Flavia Bălescu, sora omului de stat Corneliu Coposu. În anul 1995, Regina Ana și Custodele Coroanei, Margareta, au fost alături de Rodica și Flavia Coposu, la funeraliile fratelui lor. Împreună cu sora ei, Rodica, Flavia Bălescu a fondat, în anul 1996, Fundația „Corneliu Coposu”, care duce mai departe principiile și valorile în care marele om politic a crezut întreaga sa viață.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost legați profund de surorile Coposu și au admirat întotdeauna efortul lor de a readuce în memoria societății românești remarcabila moștenire spirituală, politică și morală a fratelui lor. Susținătoare a principiilor și valorilor Coroanei Române, Flavia Bălescu-Coposu a primit în anul 2009 din partea Regelui Mihai I, odată cu sora sa, Rodica, Crucea Casei Regale a României. În anul 2014, Familia Regală, alături de Flavia și Rodica Coposu, a comemorat, la Palatul Elisabeta, centenarul nașterii lui Corneliu Coposu. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Familia Regală a României

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.