Tronsonul IV al Drumului Expres Pitești-Craiova va fi gata în luna octombrie a anului în curs, conform ministrului social-democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acest lot dintre Colonești și Oarja se întinde pe aproape 32 de kilometri, în cea mai mare parte pe raza județului Argeș, și este realizat în proporție de 42,5%.

„Termenul contractual de finalizare al contractului este trimestrul IV 2024, însă având în vedere că au avut loc întâlniri de management între CNAIR și antreprenor cu privire la măsurile ce trebuie întreprinse pentru atât de către beneficiar, cât și de către antreprenor pentru finalizare mai rapidă a lucrărilor, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este luna octombrie 2024”, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu.

„Acest drum expres este foarte important pentru industria auto, legând cele două zone din România în care se află Uzinele Dacia și Ford. Drumul Expres Pitești-Craiova, prin tronsonul IV care va fi gata în toamna acestui an, se completează în mod fericit și eficient cu DJ 503 de limita judeţului Dâmboviţa până la Oarja-Cătanele pe care l-am reabilitat integral și am făcut recepția la sfârșitul anului trecut. Oarja devine, astfel, un important nod rutier. Continuăm să modernizăm infrastructura rutieră aflată în administrarea Consiliului Județean. Astfel, pentru două drumuri județene s-a semnat deja ordinul de începere a lucrărilor, iar pentru alte opt se aşteaptă obţinerea tuturor avizelor”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.

Valoarea contractului pentru tronsonul IV al acestui drum de mare viteză se ridică la 754,92 milioane lei, aceasta fiind acoperită din fonduri europene nerambursabile.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.