Taxa de solidaritate pentru marile companii este necesară! De aceea PSD propune pentru marile companii un model de taxare care reprezintă, practic, o extindere a taxei de solidaritate introdusă la nivel european în domeniul energiei.

Taxa ar urma să fie extinsă la toate companiile mari care au înregistrat profituri uriașe și care trebuie să plătească taxe în România măcar la fel cum plătesc firmele românești, adică cel puțin 1% din cifra lor de afaceri.

Supraprofiturile obținute prin specularea actualei situații de criză trebuie suprataxate și, astfel, o parte dintre ele să se reîntoarcă către societate.

Este vorba despre echitate!

De multe ori, marile companii își exportă profiturile prin diverse inginerii financiare, iar impozitul declarat e atât de mic, încât impozitul de 16% din această sumă nu reprezintă nici măcar 1% din cifra de afaceri, așa cum plătesc toate IMM-urile din România!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.