Doar prin lege adoptată în Parlament se poate impune accesul condiționat în restaurante sau la evenimente! PSD susține ferm că țara nu mai poate fi închisă ca în starea de urgență și că situația actuală – creșterea accelerată a numărului de îmbolnăviri, a cazurilor de la ATI – impune măsuri serioase de prevenție și control. Însă deciziile care le impun trebuie să fie adecvate, și mai ales DEPLIN LEGALE.
Impunerea certificatului verde prin H.G. reprezintă un abuz care va provoca haos și va aduce și mai multă neîncredere publică. Curtea Constituțională a statuat în mai multe decizii că orice măsuri care afectează drepturi și libertăți fundamentale nu se pot lua decât prin lege adoptată-n Parlament. Soluția corectă este proiect de lege dezbătut și adoptat în Parlament! Doar astfel măsurile propuse ar putea trece testul discriminării. Guvernul știa de mult timp că România trebuie să fie în acord cu realitatea europeană în privința certificatului verde, dar în loc să pregătească, să prezinte public și să promoveze din timp în Parlament actul normativ necesar, a pierdut ultimele trei luni cu campanii electorale absurde care n-au nicio legătură cu problemele oamenilor!
Ion Mînzînă, președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.