Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a fost astăzi în mijlocul gospodarilor din Ștefan cel Mare. Împreună cu primarul Ion Parpală, cu senatorul Cristina Mariana Stocheci, cu deputații Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea, precum și cu aleși județeni și locali, Ion Mînzînă le-a oferit doamnelor și domnișoarelor flori și mărțișoare în târgul din Ștefan cel Mare. Totodată, a discutat pe îndelete cu comercianții și cu cei veniți la cumpărături într-unul dintre cele mai căutate târguri din Argeș.

În urma unei investiții finanțate de Consiliul Județean și de Primărie, târgul a fost modernizat anul trecut. Aici vin să facă negoț oameni din Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman.

„Sprijinim producătorii autohtoni! Mă bucur să văd că lucrările făcute anul trecut au dinamizat activitatea la acest târg care a devenit și mai atractiv. Și pentru că mâine este 8 Martie, am mers la Ștefan cel Mare cu flori și mărțișoare, dar mai ales cu sufletul deschis și gânduri bune! Multă sănătate și bucurii tuturor!”, a declarat Ion Mînzînă.

Conducerea Consiliul Județean Argeș a fost mereu alături de administrația locală din Ștefan cel Mare și de oamenii de aici. În ultimii ani, Consiliul Judetean Arges a investit în infrastructura școlară, alocând bani pentru reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ, dar și în infrastructura rutieră.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.