Recent am fost apostrofat că îmi permit să fac postări pe Facebook și că ar trebui să-mi spun toate punctele de vedere în Consiliu Local, pentru că acesta este un for democratic în care pot fi ascultat și unde se ține cont de opiniile oricărui consilier.

În aceeași ședință de Consiliu Local, aceiași „diriginți” au refuzat dreptul unui cetățean al Piteștiului să-și spună problema cu care se confruntă în acest for extraordinar de democratic. Pentru prima oară în istoria Consiliului Local Pitești, un primar și majoritatea sa au închis gura unui piteștean venit să prezinte un proiect pentru comunitatea sa.

Să-ți spui punctul de vedere în Consiliul Local nu înseamnă să ridici ode grețoase primarului PSD, nu înseamnă să fii copilul lui de mingii, scos la înaintare când strategii îl sfătuiesc să-și facă treburile murdare prin intermediul celor cărora le-a dat o pâine să mănânce.

Mi-am spus de nenumărate ori punctul de vedere în Consiliul Local și, aproape de fiecare dată, a fost primit cu dispreț, cu indiferență sau nu a contat. Și atunci am început să fac, alături de colegii mei la fel de… ascultați, solicitări scrise, în baza legii. La majoritatea nu s-a răspuns de luni de zile. Proiectele depuse ne sunt ținute la sertar. De ce? Mai trebuie să mai așteptăm ca să ni se răspundă! În condițiile acestea ni se cere, cu o ipocrizie fără margini, să ne simțim… liberi să ne spunem punctul de vedere în Consiliul Local Pitești.

Uite că mă exprim și eu unde știu că o pot face liber, fără pumn băgat în gură, fără priviri dușmănoase. Scriu unde oamenii pot interacționa cu o informație pertinentă, adevărată, fără să fie răstălmăcită și manipulată de presa de primar. Scriu unde mă simt liber, unde pot interacționa cu voi, unde ne ascultăm reciproc.

Ca și Primăria Pitești, și Consiliul Local a fost confiscat pe persoană fizică, iar cetățeanul a fost redus la tăcere!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.