Foamea care i-ar anima pe liberali – asta l-a măcinat pe domnul preaîndestulat de la PSD, zis și domnul pensionar „sfert de miliard pe lună”, exact în momentul în care a fost reales la al paișpelea Congres al PSD Pitești.

Hangul i-a fost ținut de vajnice secretare de partid, preocupate de faptul că am fi îndrăznit să anunțăm către populație investițiile pe care Guvernul le face în teritoriu.

De asemenea, ni s-a pus în vedere că, până la anul, PSD va avea și cei doi viceprimari, și majoritatea în Consiliul Local Pitești!

Vă dați seama în ce realitate trăiesc tovarășii, cum nu pot ei respira decât în unanimități, încercuiți de vasali și de ridicători de mânuțe la comandă.

Au știut vreodată tovarășii ăștia ce să facă cu majoritatea pe care mereu au avut-o? E vreun spital civilizat prin Pitești și nu-l vedem noi? E vreun parc industrial, dintr-acela pe care-l promit de vreo trei-patru mandate și ne scapă ceva?

Ei nu sunt în stare să amenajeze o prăpădită de stație de autobuz de un an și îi trimit pe piteșteni să meargă pe jos. Le refuză privilegii pe care le au și cetățeni de la sate doar pentru că și-au asigurat deja majorități nocive.

Ne bucurăm că le stăm așa de rău în gât încât le-am bântuit liniștea până și la alegerile din propria ogradă politică! Promitem să le rămânem tot acolo, căci foame mare nu poate fi decât la partidul care, atâtea decenii, a confundat bugetele publice cu propria pușculiță.

Foame mare este la cei care au scris ditamai istorie a eșecului în administrația locală. Dacă le iei oamenilor ăstora partidul din CV, nu știu dacă rămâne mare lucru din ei.

Pentru prima oară, constat că PSD nu mai poate dormi de grija noastră, a liberalilor, și ne bucurăm că le tulburăm somnul lor dulce, care a născut doar monștri. Asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că cetățenii deja au început să le transmită și lor, pe diferite căi, ce ne transmit și nouă: că sunt scârbiți de atâta aroganță, că le-a ajuns, că au deschis ochii!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.