Ne aflăm la început de iulie, iar școala începe, de data aceasta, pe 5 septembrie. Consider că din acest moment ar trebui să ne ocupăm cum trebuie, responsabil, de proiectul „Primul ghiozdan”.
Anul trecut, Executivul venea cu această propunere pe ultima sută de metri, la pachet cu o serie întreagă de dezavantaje:
- nu mai era timp pentru licitație (adică pentru transparență), deci era necesară achiziția directă;
- achiziția directă are un buget maxim care nu poate fi depășit, din această cauză fiind condiționați să acordăm doar 90 de lei/copil;
- 90 de lei/copil ar fi însemnat să achiziționăm produse de calitate îndoielnică, mai ales că lista propusă spre achiziție conținea următoarele: un ghiozdan, penar cu fermoar, set creioane colorate, două caiete, acuarele tip pastilă, set de scris, bloc de desen și o cutie pentru depozitarea pachețelului;
- propunerea fiind făcută cu nici trei săptămâni înainte de începerea școlii, mulți părinți deja își pregătiseră micuții pentru prima zi din viața lor de școlari.
Așa au stat lucrurile anul trecut, atunci când am fost nevoiți să spunem pas acestei improvizații.
Anul acesta, însă, avem șansa să facem lucrurile așa cum trebuie, cu licitație, cu transparență, cu timp suficient să anunțăm părinții că Primăria Pitești îi așteaptă pe cei mici cu ghiozdanul pe bancă și le preia o parte din cheltuieli.
Sunt convins că surse de finanțare se vor găsi dacă se dorește acest lucru și aștept Executivul să revină în timp util, de data aceasta, cu proiectul „Primul ghiozdan”.
Mihai Coteţ, preşedinte PNL Piteşti
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.