▼ Care sunt suferințele sistemului de sănătate din Pitești deja știm, mulți dintre noi, pe pielea noastră și a celor dragi. Au spus-o și participanții la Conferința „Pacient în Argeș”, eveniment la care am avut onoarea să particip și care a reunit medici și experți locali și de la centru: doctorul Valeria Herdea – președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), profesorul doctor Radu Bălănescu – directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, profesorul universitar doctor Cristian Oancea – managerul Spitalului Clinic „Victor Babeș” din Timișoara, Radu Perianu – prefectul județului Argeș și Ionuț Gheorghe – directorul general al CAS Argeș.
➤ Și de la București lucrurile se văd la fel, ceea ce ne conferă certitudinea că nu greșim când spunem că totul pleacă de la managementul administrativ dezastruos de la nivel local și județean, perpetuat ani la rând.
➤ Nu avem un spital, pentru că prioritățile administrațiilor trecute și ale celei prezente au fost cu totul altele: semafoare, fântâni, stații la preț de garsonieră, toalete de lux, înlocuiri de borduri aproape noi ș.a.
➤ Doctorul Radu Bălănescu, directorul medical de la „Grigore Alexandrescu”, a pus degetul pe rană, menționând principalele probleme pentru care personalul medical nu vine la Pitești:
➥ manageri care sunt validați doar de criteriile politice, nu și de profesionalism;
➥ lipsa aparaturii de ultimă generație sau accesul limitat la astfel de aparatură și tehnică medicală;
➥ teama proaspeților medici de a veni într-un spital vechi, fără perspective de evoluție permanentă;
➥ lipsa de implicare a administrației locale și județene în a oferi facilități medicilor care vin la Pitești.
➤ Totul pleacă, așadar, de la incompetența de la vârful administrației locale. Schimbarea acesteia este primul pas necesar pentru a repara tot ce s-a stricat în ultimele trei decenii, și în domeniul sănătății publice!
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.