Ministerul Educației acordă, prin Inspectoratul Școlar Județean, 7.656 de tichete sociale pe suport electronic, în valoare de 500 de lei fiecare, pentru elevii defavorizați din județul Argeș. De ele beneficiază copiii înscriși la cursuri de zi în unitățile de învățământ de stat preșcolar, primar și gimnazial și care provin din familii cu un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.
Ministerul Educației, condus de liberalul Sorin Câmpeanu, va trimite tichetele către Inspectoratul Școlar Argeș care, ulterior, le va distribui în școli de unde vor fi ridicate de părinți. Aceste tichete sociale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
Foarte important: Tichetele electronice vin goale și neactivate! După ce ajung la elevii din toată țara, acestea vor fi încărcate cu sumele pentru sprijin educațional și vor putea fi folosite.
Departamentul de comunicare din cadrul PNL Argeş
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.