Astăzi a avut loc lansarea candidatului PSD la Primăria Boțești. Acesta este Nicolae Mihai Bundă, primarul în funcție al localității, care a demonstrat că lucrurile se pot schimba în bine în comuna sa natală.

Investițiile realizate și cele aflate în curs de derulare sunt mărturia bunei gospodăriri a localității, primarul bucurându-se de aprecierea concetățenilor săi.

La Boțești au fost astăzi prezenți și deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte al PSD Argeș, senatorii Cristina Mariana Stocheci și Ovidiu Puiu, deputatul Nicolae Georgescu, vicepreședintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, consilierii județeni Cristina Popa, Nicoleta Nicolescu și Bogdan Bălan, consilieri locali, precum și secretarul tehnic Ghiorghe Vătășescu.

“Nicolae Mihai Bundă a reușit să schimbe fața localității Boțești. Avântul tinereții se împletește acum și cu experiența dobândită în primul mandat de primar, așa încât investițiile în derulare vor fi finalizate rapid, iar altele noi vor începe. Îl felicit și îi urez mult succes!”, a declarat Remus Mihalcea.

La rândul său, Adrian Bughiu a arătat că administrația din Boțești are în Consiliul Județean un partener de nădejde, numai în ultimii 3 ani C.J. alocând comunei Boțești peste 1,45 milioane lei pentru diferite investiții necesare comunității.

“Mulțumesc colegilor din PSD pentru încredere și sprijinul acordat continuu! Le mulțumesc cetățenilor comunei Boțești pentru votul de încredere pe care mi l-au dat în 2020 și sunt convins că vom face echipă bună în continuare!”, a declarat Nicolae Mihai Bundă.

Mult succes, Nicolae Mihai Bundă!

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.